Există premize pentru o creştere economică în jur de 3,5% în 2012, dar prognozele depind foarte mult de ceea ce se întâmplă în zona euro, Europa, America şi alte părţi ale lumii, a declarat, ieri, premierul Emil Boc, care a precizat că din cauza "turbulenţelor" externe pot apărea "încetiniri".
"Există în acest moment premizele ca menţinând ritmul reformelor, atrăgând investiţii în România, îmbunătăţind absorbţia fondurilor să asigurăm, şi în 2012, o creştere economică în jur de 3,5%. Evident că depinde foarte mult de ce se întâmplă în zona euro, în Europa, în America şi în alte părţi ale lumii pentru ca aceste prognoze ale noastre să devină certe. Spun asta pentru că în contextul unor turbulenţe existente pe pieţele internaţionale, în iunie, am avut o uşoară încetinire a exporturilor şi producţiei industriale", a spus Emil Boc
Şeful Guvernului a precizat că România a luat măsurile de austeritate necesare traversării unei perioade de criză şi de aceea se prognozează un ritm de creştere a PIB comparabil cu cel al ţărilor UE.
"Guvernul, dar şi instituţiile externe, mizează pe un nivel de creştere a PIB de 1,5% în 2011 şi de 3,5% în 2012, un ritm apropiat de ritmurile de creştere ale ţărilor UE în contextul actual. Îndeplinirea acestor prognoze depinde şi de conjunctura de ansamblu din economia europeană şi mondială", a arătat premierul.
( 1 sep 2011, 11:20:09
Reforma Statului e ... în derulare
Nu mai durează mult , mai aşteaptă !
Mai stai 10-15 ani (aşea ... de acomodare)
Vrei să spui ceva ? abţine’te !
Oricum cin’să te bage’n seamă ? !
Faci parte dintr-un şir de accidente
Ca şi noi (toţi ) ... pe aceeaşi diagramă
Vii de ,,afară’’ ? reglează’ţi ceasul
Dăţi’l cu 80 de ani în urmă !
Eşti în România ! ţine pasul
Cu omul ce după mâncare scurmă