La presiunea FMI, după luni întregi de discuţii şi de negocieri, Guvernul va impune noua taxă de tip clawback în sistemul medical, care va fi plătită trimestrial, dar şi o taxă pe valoarea consumului de medicamente.
Discuţiile oficialilor statului cu reprezentanţii industriei farmaceutice au fost aprinse. Printre ameninţările, voalate, lansate de către producătorii de medicamente, se numără inclusiv scoaterea de pe piaţă a anumitor medicamente, pentru a evita falimentul. Conform definiţiei de bază, taxa de tip clawback reprezintă, de fapt, o penalizare financiară aplicată firmelor care au încălcat anumite prevederi. În cazul de faţă însă, ea reprezintă o suprataxare a veniturilor companiilor din industria farmaceutică obţinute din vânzările pe care le fac peste bugetul alocat de stat medicamentelor.