Concerte de muzică folk şi rock, dar şi proiecţii de filme de la TIFF vor avea loc, de mâine până duminică, în cadrul celei de-a doua ediţii a "PadinaFest", festival organizat pe platoul Padina din Munţii Bucegi şi la care sunt aşteptate să participe peste două mii de persoane.
Timp de cinci zile, iubitorii muntelui se pot bucura de diferite sporturi montane, de lecţii de educaţie montană şi ecologică, dar şi proiecţii ale filmelor de la TIFF şi concerte de muzică folk şi rock, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Padina Fest este gândit să ofere tuturor participanţilor activităţi diverse într-un mediu natural, având ca obiectiv promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului montan. Este primul festival la peste 1.499 metri altitudine care are printre obiective şi conservarea mediului înconjurător şi promovarea educaţiei montane şi ecologice", se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Pe toată durata festivalului, participanţii se vor bucura de muzică şi aventură pe munte: biciclete, tiroliană, rapel, căţărare, drumeţii pe trasee inedite, probe de echilibru (slackline) şi oină. Pentru cei cu spirit de aventură echipele de salvamonţi au organizat un Adventure Park cu o varietate de trasee pe corzi cu niveluri diferite de dificultate.
De asemenea, din program nu va lipsi Maratonul Bucegilor, o întrecere sportivă pe două roţi, iar seara în cel mai înalt cinematograf din România vor rula filme de la TIFF şi vor concerta trupe precum Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec, Şuie Paparude, Paradox, Stillborn, Travka şi Viţa de Vie.
"Anul acesta sunt aşteptaţi peste 2.000 de participanţi, iar pentru a fi aproape de locul distracţiei, Padina Fest a pregatit o zonă de campare, dar
participanţii pot opta şi pentru cabanele din zonă", se mai arată în comunicat.