Guvernul discută impunerea taxei auto la prima vânzare a maşinilor intrate în ţară înainte de 1 iulie 2008, cu un cuantum redus cu 30%, şi restituirea unei diferenţe din banii deja daţi de proprietari, dar eşalonat pe mai mulţi ani, pentru a evita returnarea unei sume totale de 750 milioane euro.
O altă variantă luată în calcul este transformarea taxei de poluare într-o taxă plătibilă anual şi impusă tuturor proprietarilor de autovehicule, separat de impozitul pe proprietate, relevă un document guvernamental obţinut de MEDIAFAX.
Sistemul actual al taxei auto va fi modificat după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.
Punctul de vedere a fost transmis pentru un proces în care un român care şi-a cumpărat, în iulie 2008, o maşină second-hand din Germania şi a plătit taxa de poluare pentru înmatricularea în România a reclamat faptul că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu şi celorlalte maşini second-hand deja înregistrate în ţară şi revândute.
Pentru a clarifica şi astfel de situaţii, Guvernul a elaborat mai multe variante de modificare a taxei auto.
Variante
Una dintre acestea prevede modificarea OU 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, în sensul stabilirii obligaţiei de plată a taxei de poluare şi pentru autovehiculele aflate în parcul naţional înainte de intrarea în vigoare a taxei, la prima transcriere a dreptului de proprietate, respectiv la prima vânzare, cu o reducere a cuantumului taxei cu circa 30%, arată documentul guvernamental.
Taxa de poluare auto a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, înlocuind taxa de primă înmatriculare introdusă la 1 ianuarie 2007.
"Această propunere reglementează practic situaţia existentă până la 1 iulie 2008, în acord cu interpretarea CJUE", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
O altă variantă luată în calcul de Guvern este modificarea OU 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, în sensul stabilirii obligaţiei de plată a taxei de poluare şi pentru autovehiculele aflate în parcul naţional înainte de intrarea în vigoare a taxei - fără să se mai facă referire la prima vânzare - cu diminuarea cuantumului actual al taxei pe poluare, dar cu restituirea unei diferenţe între suma achitată începând cu 1 iulie 2008 şi până la aprobarea viitoarei modificări şi cuantumul care va rezulta din aplicarea noilor prevederi.
"Această soluţie coincide şi cu aşteptările magistraţilor pentru soluţionarea problematicii. În orice caz, este de analizat şi emiterea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se eşaloneze restituirile în temeiul hotărârilor judecătoreşti irevocabile, pe parcursul următorilor ani", se arată în document.
Guvernul justifică eşalonarea la plată a banilor care trebuie restituiţi prin faptul că repercusiunile asupra bugetului Fondului pentru mediu sunt "covârşitoare", arătând că suma totală prin plata integrală a taxei ar putea ajunge la 750 milioane euro.
"Având în vedere cuantumul încasărilor de la data intrării în vigoare a OU 50/2008, estimăm că o eventuală restituire integrală a taxei să se ridice la circa 600 milioane euro. Mai mult, pe lângă suma efectiv plătită cu titlu de taxă de poluare ce se restituie către contribuabil se restituie şi alte cheltuieli admise de instanţă, dobânda legală şi cheltuieli de judecată. Acestea reprezintă aproximativ o pătrime din cuantumul taxei şi sunt bani care nu au fost încasaţi niciodată", este justificarea Guvernului.
Ultima variantă analizată de Guvern este transformarea taxei de poluare impusă la data primei înmatriculări în taxă de poluare plătibilă anual de către toţi proprietarii de autovehicule, separat de impozitul pe proprietate.
40.000 dosare privind taxa auto, pe rolul instanţelor de judecată
"În această ipoteză, trebuie avută în vedere exceptarea/diminuarea taxei pentru cei care au achitat-o începând cu 1 iulie 2008. Ipoteza va genera şi dificultăţi administrative, între timp unii dintre contribuabili recuperând taxa pe cale judecătorească şi neexistând o bază de date la nivelul organelor fiscale care să cuprindă autovehiculele pentru care a fost calculată şi achitată, respectiv restituită taxa", arată Guvernul.
În document se mai arată că, prin hotărârea din luna aprilie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a schimbat total jurisprudenţa comunitară şi naţională de până atunci, reţinând o discriminare indirectă a ordonanţei privind taxa de poluare auto prin faptul că un stat membru descurajează punerea în circulaţie a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte ţări membre, dar fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeaşi vechime şi uzură de pe piaţa naţională.
"Dacă până la momentul acestei hotărâri a Curţii instanţele naţionale învestite cu soluţionarea cauzelor privind restituirea sau neplata taxei auto au dat hotărâri contradictorii, după această dată toate instanţele au pronunţat hotărâri, inclusiv irevocabile, prin care admit cererile de restituiri", este atenţionat Guvernul în document.
În prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află peste 40.000 dosare privind taxa auto.