Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, Adrian Dumitrescu, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, că specialiştii au constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru decăderea Monicăi Columbeanu din drepturile părinteşti.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov a finalizat raportul privind evaluarea Irinei Columbeanu, care a urmărit să stabilească relaţia acesteia cu mama sa.
"Ancheta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului arată că nu sunt întrunite condiţiile pentru decăderea din drepturile părinteşti a doamnei Monica Columbeanu", a spus Adrian Dumitrescu.
Irinel Columbeanu a cerut decăderea din drepturile părinteşti a Monicăi pe motiv că şi-ar fi agresat fiica.
În 3 mai, omul de afaceri Irinel Columbeanu a sesizat DGASPC Ilfov, susţinând că din 29 aprilie nu mai ştie nimic despre Irina, care nu a mai fost la grădiniţă şi nici nu a mai fost văzută.
Directorul DGASPC Ilfov preciza atunci că sesizarea făcută de Irinel Columbeanu a fost trimisă către DGASPC Sector 5, pentru că acolo locuieşte acum minora, urmând ca specialiştii să înceapă verificările.
Tribunalul Bucureşti a decis, în 4 aprilie, ca Irina să fie încredinţată temporar mamei ei, Monica Columbeanu, admiţând astfel recursul acesteia faţă de decizia Judecătoriei Buftea, care dăduse fetiţa în grija tatălui, până la soluţia finală privind divorţul.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, astfel, recursul Monicăi Columbeanu faţă de decizia prin care Judecătoria Buftea a încredinţat fetiţa lui Irinel Columbeanu, până la decizia finală privind divorţul.
Irinel Columbeanu trebuie să îi plătească Monicăi 2.000 de lei lunar pentru îngrijirea fetiţei.
Monica Columbeanu a fost de mai multe ori la casa din comuna ilfoveană Izvorani a soţului ei pentru a o lua pe Irina, însă nu a putut vorbi cu Irinel Columbeanu şi nu a fost niciodată primită pe proprietatea acestuia. În 15 aprilie, Monica Columbeanu a reuşit să ia copilul de la reşedinţa soţului ei, după ce a venit însoţită de un executor judecătoresc, avocaţi şi poliţie pentru a-şi lua fetiţa, în urma deciziei instanţei de a-i încredinţa minora până la soluţionarea procesului de divorţ.
Procesul de divorţ al soţilor Columbeanu este judecat de o instanţă a Judecătoriei Buftea, următorul termen fiind stabilit pentru 9 mai.