Caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru a murit, ieri, în Afganistan, după ce a fost rănit grav în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, incident petrecut în timpul unei misiuni de patrulare.
MApN a comunicat că ieri, în jurul orei 13.30, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan.
Conform sursei citate, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat.
Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.
"Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan", precizează MApN.
De asemenea, ministrul Apărării a înaintat preşedintelui propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Astăzi, 6 mai, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Constantin-Laurenţiu Lixandru.
Ministrul Apărării naţionale Gabriel Oprea şi conducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi sunt alături de familia greu încercată.
MAE îşi exprimă profundul regret faţă de decesul unui militar român în Afganistan
MAE îşi exprimă, într-un comunicat remis ieri agenţiei MEDIAFAX, regretul profund faţă de decesul unui militar român în Afganistan.
"Ministerul Afacerilor Externe a primit cu regret si tristeţe vestea decesului caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie «Neagoe Basarab», căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei îndoliate şi îşi exprimă adânca sa compasiune pentru această grea pierdere", se arată în comunicatul MAE.
Băsescu transmite un mesaj de condoleanţe familiei militarului care şi-a pierdut viaţa în Afganistan
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, ieri, un mesaj de condoleanţe familiei militarului Lixandru Constantin-Laurenţiu, care şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de patrulare în teatrul de operaţii din Afganistan.
"Cu un mare sentiment de pierdere am primit vestea dispariţiei caporalului Lixandru Constantin-Laurenţiu, căzut la datorie în timpul unei misiuni de patrulare în Provincia Zabul. În aceste momente de durere, doresc să prezint omagiile mele familiei greu încercate şi colegilor eroului căzut la datorie şi, în acelaşi timp, să-mi exprim respectul pentru curajul şi devotamentul de care a dat dovadă caporalul Lixandru Constantin-Laurenţiu în serviciul păcii şi al securităţii. Transmit sincere condoleanţe familiei caporalului Lixandru Constantin-Laurenţiu. Dumnezeu să-l odihnească!", se arată în mesajul şefului statului, comunicat de Administraţia Prezidenţială.