Medicii de familie atrag atenţia bolnavilor că pot merge la cabinete şi că vor primi reţete şi trimiteri la specialist sau la spital, întrucât contractul - cadru a fost amânat două luni, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele societăţii naţionale de profil, Rodica Tănăsescu.
"Bolnavii pot veni la cabinet. Contractul - cadru a fost amânat două luni, astfel că până la 1 iunie nu sunt modificări în desfăşurarea activităţii în medicina primară", a spus preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu.
Medicul a făcut această precizare după ce în media au apărut mai multe informaţii şi anunţuri privind oprirea eliberării reţetelor compensate şi gratuite de la 1 aprilie.
Executivul a hotârât, în 23 aprilie, ca noul contract - cadru privind acordarea asistenţei medicale să intre în vigoare la 1 iunie, cu două luni mai târziu decât termenul stabilit iniţial (1 aprilie), pentru a finaliza în prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza căreia vor fi alocate şi fondurile aferente finanţării spitalelor.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat că, urmare a acestei decizii, pentru următoarele două luni vor fi încheiate acte adiţionale pe baza contractului - cadru în vigoare.
În urmă cu o săptămână, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Doina Mihăilă, anunţa că medicii de familie nu sunt de acord cu noul contract - cadru şi că cer amânarea lui, în caz contrar spunând că nu vor semna acest contract, astfel că bolnavii nu vor mai primi de la 1 aprilie reţete compensate sau gratuite şi trimiteri spre medicul specialist sau spitale.
În aceeaşi zi, Guvernul informa că noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale va intra în vigoare la 1 iunie, cu două luni mai târziu decât termenul stabilit iniţial, pentru a finaliza în prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza căreia vor fi alocate şi fondurile aferente finanţării spitalelor.