Premierul Emil Boc a anunţat că a convenit cu ministrul Sănătăţii ca statul să asigure în continuare lapte praf pentru copii în vârstă de până la un an, întărind însă în acelaşi timp criteriile şi "disciplina" în acordarea acestui ajutor, pentru a preveni abuzurile.
El a arătat, în şedinţa de ieri a Guvernului, că Executivul va asigura resursele financiare necesare acordării în continuare de lapte praf pentru copii, apelând inclusiv la Fondul de rezervă.
Reprezentanţi ai opoziţiei au atenţionat recent că statul a sistat acordarea gratuită de lapte praf pentru copii invocând lipsa banilor, valoarea acestui ajutor ridicându-se la 15 milioane lei anual.
Ministerul Sănătăţii va aloca cinci milioane de lei pentru achiziţia de lapte praf, în 2011
Direcţiile de sănătate publică vor primi, în perioada următoarea, cinci milioane de lei pentru achiziţia de lapte praf la nivel local, acest produs fiind distribuit în 2011 numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame nu pot alăpta sau au decedat.
Produsul va fi distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării, cum ar fi boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi şi eclampsie, informează într-un comunicat, Ministerul Sănătăţii.
Vor primi lapte praf şi bebeluşii ale căror mame au decedat.
Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, ca şi până în acum, pe reţetă, de către medicul de familie, a precizat sursa citată.
Potrivit MS, la sfârşitul anului 2010, la nivelul naţional exista un stoc de 200.000 de kilograme de lapte praf, cantitate suficientă pentru o perioadă medie de cel puţin patru luni.
Până la demararea noilor achiziţii, Ministerul Sănătăţii va redistribui cantităţile excedentare de lapte praf de la nivelul unor direcţii de sănătate publică la cele care au epuizat stocurile, arată comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.
Laptele praf gratuit nu va mai fi acordat copiilor cu lapte matern, chiar dacă cresc necorespunzător
Criteriile de acordare a laptelui praf gratuit vor fi revizuite, iar categoriile de beneficiari vor fi limitate la copii care nu primesc lapte matern, a căror mamă a decedat sau care sunt adoptaţi, fără ca produsul să mai fie eliberat copiilor care au lapte matern, dar o creştere necorespunzătoare.
Criteriile care vor fi aplicate de către autorităţi la distribuirea laptelui praf au fost prezentate, ieri, de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.
"Vom revizui criteriile pe baza cărora laptele praf va fi acordat şi vom limita exact la acele categorii de copii, între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, aşa cum scrie legea. Astăzi, din păcate, din cauza unor norme aflate în vigoare din 2007, există posibilitatea unor prescrieri medicale pentru copii care au lapte matern, dar au o creştere necorespunzătoare", a spus Cseke.
El a arătat astfel că de lapte praf vor mai beneficia doar copiii care nu primesc lapte matern, a căror mamă a decedat sau care sunt adoptaţi într-un centru de plasament. Prevederea actuală conform căreia poate beneficia de lapte praf şi un copil care primeşte lapte matern, dar nu are o dezvoltare corespunzătoare va fi însă considerată ca ieşind din normele legale şi revizuită.