Ministerul Justiţiei anunţă lansarea "Ghidul informativ destinat justiţiabililor implicaţi în proceduri judiciare transfrontaliere în materia dreptului familiei", util pentru cetăţenii aflaţi în situaţii cu implicaţii juridice pe teritoriul unui stat membru UE, precum divorţul, anularea căsătoriei.
Specialiştii Ministerului Justiţiei, în colaborare cu partenerii maghiari au elaborat, în cadrul proiectului "Consolidarea cooperării judiciare în domeniul răspunderii părinteşti", un raport destinat practicienilor care cuprinde informaţii utile şi soluţii la problemele întâlnite în aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) 2201/2003 privind răspunderea părintească", informează, joi, Biroul de presă al MJ.
Persoanele interesate pot consulta raportul pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, la secţiunea "Cooperare internaţională".
De asemenea, în cadrul aceleiaşi secţiuni, poate fi consultat "Ghidul informativ destinat justiţiabililor implicaţi în proceduri judiciare transfrontaliere în materia dreptului familiei", elaborat de Ministerul Justiţiei, care cuprinde informaţii utile pentru cetăţenii aflaţi în diverse situaţii cu implicaţii juridice pe teritoriul unui alt stat membru, precum divorţul, separarea de corp, anularea căsătoriei sau răspunderea părintească.
Ghidul a fost tipărit în 50.000 de exemplare, dintre care 40.000 vor fi distribuite la nivelul instanţelor de judecată din România, cât şi reprezentanţelor diplomatice şi consulare ale României de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a fi puse la dispoziţia cetăţenilor români care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul respectivelor state. Alte 10.000 de exemplare ale ghidului, elaborate în limba maghiară, vor fi distribuite de instituţiile partenere în Republica Ungară.
Proiectul "Consolidarea cooperării judiciare în domeniul răspunderii părinteşti" a avut drept obiectiv consolidarea cooperării judiciare internaţionale în materie civilă cu privire la aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) 2201/2003 privind răspunderea părintească şi a beneficiat de finanţare externă nerambursabilă prin Programul European „Justiţie Civilă”. Proiectul a fost implementat de către Ministerul Justiţiei, în calitate de coordonator, în parteneriat cu Ministerul Justiţiei şi Oficiul Consiliului Naţional al Justiţiei din Ungaria.