Aproape 19 milioane de pachete de ţigări au fost confiscate în 2010, cu circa 56% mai multe decât în anul anterior, se arată într-un raport privind combaterea evaziunii fiscale, discutat, marţi, în cadrul CSAT.
"Membrii CSAT au făcut o evaluare a rezultatelor obţinute de instituţiile statului în combaterea evaziunii fiscale. Astfel, în 2010, au fost aplicate contravenţii de circa 46 de milioane de euro, iar la nivelul Ministerului Finanţelor Publice au fost încasate amenzi de circa 15 milioane de euro. Structurile specializate ale Ministerului Finanţelor Publice au dispus 4.251 suspendări de activitate şi au instituit obligaţii fiscale suplimentare de circa 1,5 miliarde euro", se arată într-un comunicat de presă transmis după şedinţa CSAT de marţi.
Potrivit raportului elaborat de Grupul de lucru interinstituţional pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, au fost identificate activităţi de evaziune fiscală preponderent cu produse din tutun, produse agroalimentare, materiale lemnoase, materiale de construcţii şi alcool.
"Un exemplu relevant pentru acţiunea instituţiilor statului este acela că pe parcursul anului 2010 au fost confiscate aproape 19 milioane pachete de ţigări, cu circa 56% mai multe decât în anul anterior", se mai arată în comunicat.