Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul Liviu Popa, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că Poliţia nu are nici competenţă şi nici obligaţia să păzească bancomatele, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful IGPR a fost întrebat dacă există vreun program prin care Poliţia să combată spargerile de bancomate.
"Noi nu facem activitate de pază. În România există astfel de fapte (spargeri de bacomate - n.r.), dar, comparativ cu orice ţară din Europa, sunt foarte rare şi cu valori foarte mici. Sunt anumite bănci sau administratori de bănci care nu vor să înţeleagă că Poliţia nu are nici o competenţă şi nici o obligaţie de a păzi aceste bancomate. Nu suntem firmă de securitate. Noi venim şi constatăm o faptă şi soluţionăm prin identificarea făptuitorilor. Nu facem pază. Toată lumea întreabă ce face Poliţia. Poliţia are menirea să identifice autorii şi fapta, nu să facă de pază la bancomatele lor. Ei au obligaţii prin Legea 333 din 2002 privind asigurarea pazei bunurilor şi obiectivelor pe care le au", a spus Popa.
Şeful IGPR a relatat că a participat la o întâlnire cu poliţişti din Slovacia şi Ungaria şi, la un moment dat, pe telefon, unul dintre ei a primit informaţia că, în Budapesta, trei indivizi au intrat într-o bancă, înarmaţi, au dispărut, iar Poliţia a tras asupra lor.
"Eu am intrat în trepidaţii, în timp ce el era calm. Mi-a spus că are două-trei astfel de cazuri pe săptămână. La noi, dacă s-ar întâmpla aşa ceva, ar trebui decapitată toată conducerea Poliţiei din şapte judeţe, dacă se poate şi procurorii. Infracţionalitatea evoluează, societatea românească evoluează. Nu e societate care să fie prinsă între chingi. Importăm, dincolo de legume şi fructe, ţigări şi alte cele, şi infracţionalitate", a explicat Popa.
Şeful IGPR, chestorul Liviu Popa, a participat, ieri, la Bistriţa, la şedinţa de bilanţ a activităţii Poliţiei Bistriţa-Năsăud din anul 2010.