Codul Muncii şi proiectele de legi privind dialogul social trebuie finalizate până la începutul sesiunii parlamentare şi vor reprezenta o prioritate majoră pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
"Actele trebuie pregătite până la începutul sesiunii parlamentare. Cer Ministerului Muncii şi Ministerului Justiţiei să aibă ca prioritate majoră finalizarea acestor acte", a spus Boc miniştrilor, la începutul şedinţei de ieri a Guvernului.
Parlamentul îşi va relua sesiunea de lucrări la începutul lunii februarie.
Şeful Guvernului a cerut totodată Ministerului Educaţiei să elaboreze un calendar de aplicare în 2011 şi 2012 a prevederilor incluse în noua lege a educaţiei.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a precizat, ieri, că nu s-a luat în discuţie asumarea răspunderii pe Codul Muncii şi că săptămâna viitoare vor începe discuţii zilnice concrete privind acest cod, care trebuie finalizat până în 21 ianuarie.
Ministrul Muncii a declarat, într-o conferinţă de presă din 7 ianuarie, că în situaţia în care ministerul nu va ajunge la un acord cu patronatele şi sindicatele astfel ca până în 21 ianuarie să existe o variantă finală a Codului Muncii, MMFPS îşi va asuma un cod şi îl va prezenta în Guvern.
Sindicatele şi patronatele au declarat, după întâlnirea din 7 ianuarie, că au ca priorităţi proiectele de modificare a Legii sindicatelor, a Legii patronatelor sau a conflictelor de muncă, modificarea Consiliului Economic şi Social sau a Codului Muncii nefiind deocamdată pe lista discuţiilor cu Ministerul Muncii.
Preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, afirma atunci că partenerii sociali au stabilit doar că întâi se va discuta despre îmbunătăţirea pachetului de legi care ţin de dialogul social şi doar dacă se va constata "necesitatea unor alte modificari care blochează desfăşurarea relaţiilor industriale", negocierile se vor îndrepta şi către Codul Muncii.
Premierul Emil Boc a anunţat în 21 decembrie, că amână cu o lună, până pe 21 ianuarie, modificarea Codului Muncii, timp în care aşteaptă propunerile sindicatelor şi patronatelor.
(13 ian 2011, 11:24:56
Iritaţi peste măsură de noua alianţă
Îi ascute augustului marinar pentru luptă spade
Deşi’I evident şi pt. el :n’are nici o speranţă
Ratarea obiectivului Shengen şi nivelul de trai
Nu’l deranjează,ba culmea,pare că’l încântă
Curlingismul a slăbit,române răbdare mai ai ?
Tu , cetăţene din lumea celor care nu cuvântă
Singurătăţile se acceptă şi se îngână,se ştie
Levitezi pe suprafaţa vieţii tale , de ce ?!
Mai e un pic şi se sufocă mezalianţa portocalie
Mai are’o zbatere , şi’un fârfâit de fluture