Magistratul care judecă dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului a cerut lămuriri, ieri, în legătură cu un bilet medical, depus anterior la dosar, care ar proveni de o clinică vieneză unde sunt tratate probleme cardiologice, dar care este semnat de un ginecolog.
Judecătorul Camelia Bogdan a spus, ieri, că nu înţelege de ce un act medical ce viza probleme cardiologice este semnat de un medic ginecolog
La termenul din 6 decembrie Sorin Ovidiu Vîntu a depus la dosar o copie a unei recomandări făcute de şeful unei clinici vieneze privind internarea omului de afaceri în această unitate.
Judecătorul Bogdan le-a cerut avocaţilor lămuriri suplimentare şi să depună la dosar originalul acestei recomandări medicale.
Referitor la această problemă, Sorin Ovidiu Vîntu a precizat că s-a operat în urmă cu trei ani la clinica medicală respectivă, intervenţia chirurgicală fiind făcută de specialistul acestei clinici, un profesor universitar în cardiologie care de altfel şi-a dat acceptul cu privire la această recomandare semnată de şeful clinicii. Mai precis, Vîntu a arătat că recomandarea a fost făcută în mod efectiv de cardiologul său şi doar documentul redactat a fost semnat de şeful clinicii care este ginecolog.
Judecătorul nu s-a arătat convins de aceste precizări şi a cerut ca până la termenul din 7 ianuarie 2011 apărarea omului de afaceri să depună documentul în original, redactat în limba engleză.
Pe de altă parte, apărătorii lui Sorin Ovidiu Vîntu au formulat, ieri, trei cereri, una dintre ele vizând încuviinţarea pentru acesta de a pleca din România în perioada 10 - 14 ianuarie 2011 pentru a merge la o clinică vieneză. Avocaţii au invocat că clientul lor are grave probleme cardiologice, care l-ar pune în faţa unui infarct sau a unui deces", ei cerând suspendarea procesului penal.
Avocatul Marian Nazat a mai solicitat o expertiză medico-legală prin care specialiştii de la INML să spună clar dacă starea de sănătate a omului de afaceri şi afecţiunile de care acesta suferă îi permit sau nu să participe la procesul penal.
O a treia cerere făcută de apărarea lui Vîntu a fost aceea ca instanţa să-i permită omului de afaceri să nu participe la toate termenele procesului şi să vină doar atunci când îi este solicitată în mod expres prezenţa.
Procurorul a arătat că este de acord ca Vîntu să nu fie prezent la toate termenele din proces, ci doar când este nevoie.
Judecătorul Camelia Bogdan a susţinut că trebuie suplimentat probatoriul medical existent la dosar în eventualitatea dispunerii unei expertize şi că, într-adevăr, la acest moment nu este dovedită necesitatea ca Sorin Ovidiu Vîntu să plece la Viena. În legătură cu expertiza ce ar putea fi dispusă şi în legătură cu problemele cardiologice ale lui Vântu judecătorul s-a adresat acestuia: "Domnule inculpat, renunţaţi la ţigări, pentru că v-am auzit de cel puţin două ori când vorbeaţi despre acest lucru".
În legătură cu lipsa de la unele termene de judecată ale omului de afaceri judecătorul a arătat că dacă ar admite o astfel de cerere atunci s-ar încălca una dintre obligaţiile impuse odată cu interdicţia de a nu părăsi ţara în cazul celor trei inculpaţi din dosar.
Instanţa a vrut să-i audieze pe cei trei acuzaţi, însă aceştia au precizat că vor da o declaraţie completă doar atunci când la dosar se vor depune şi vorf i audiate toate interceptările.
Tribunalul a stabilit ca la următorul termen de judecată să se desigileze în şedinţă publică suporturile magnetice pe care se află interceptările telefonice şi înregistrările telefonice pentru ca a fi audiate.
La termenul anterior în acest dosar, în 6 decembrie, lui Sorin Ovidiu Vîntu i s-a făcut rău, el primind permisiunea instanţei să plece la spital, dar cu condiţia ca la următorul termen să aducă acte medicale.
În 12 octombrie, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme i-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan pentru favorizarea infractorului şi pe Alexandru Stoian pentru complicitate la această infracţiune.