România nu dispune încă de un sistem informatic în sănătate, deoarece toţi cei care au administrat acest domeniu şi s-au ocupat de eliberarea medicamentelor au preferat să fure fonduri publice în lipsa unui astfel de sistem, a declarat, duminică, la ProTV, premierul Emil Boc.
"Nu-l avem (sistemul informatic în sănătate-n.r.), ştiţi de ce nu-l avem ? Pentru că s-a furat din cauza lipsei acestui sistem", a spus Boc, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV.
Solicitat să îi numească punctual pe cei care au furat, premierul i-a indicat pe "toţi cei care au participat la sistemul sanitar".
"De la cei care l-au administrat, la cei care l-au gestionat, şi de la toţi care erau participanţi în actul de eliberare a medicamentelor", a spus Boc.
El a asigurat că sistemul informatic din sănătate va fi implementat până la sfârşitul acestui an, fiind eliminată astfel o sursă de pierdere a banilor publici.
Premierul Emil Boc a anunţat, în luna iulie, că sistemul informatic unitar integrat în sistemul de sănătate va fi finalizat până la sfârşitul acestui an şi va genera economii anuale de 300 milioane euro, printr-un control riguros al reţetelor eliberate pentru medicamente compensate.
El a mai anunţat că până la sfârşitul anului 2011, după punerea în funcţiune a acestui sistem, va fi introdus şi cardul naţional de sănătate, care va prezenta un inventar complet a stării de sănătate a fiecărui pacient.
(13 dec 2010, 11:08:23
Înghiţim ipocrizii şi situaţii parazite
Tolerăm la infinit , de parcă alternativă
N’am avea decât moartea(şi ne inhibă)
Suntem reprezentaţi(oficial)de lepre
De Boci,Băseşti,Fluturi şi Udre
Un lider adevărat spune adevărul sau nimic
Liderii noştii ne’aruncă lături în ochi,zilnic
Privesc printre striaţiile dulci ale trecutului
N’am o vârstă înaintată,n’am amintirea bătrânului
Am (ca prezent) un holocaust preîntâmpinabil
O societate exchibiţionistă compromisă moral.