Peste 99 la sută din cadrele didactice au intrat ieri la clase, în ciuda protestelor organizate în faţa Ministerului Educaţiei, a declarat, ieri, ministrul Daniel Funeriu.
"Săptămâna trecută, prezenţa profesorilor în şcoli a fost 99,9 la sută, iar semnalele sunt că şi astăzi (ieri, n.r.) prezenţa a fost foarte mare. (...) Peste 99 la sută din cadrele didactice au intrat la clase", a spus ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii cu sindicaliştii din învăţământ, pe tema coeficienţilor din noua lege a salarizării.
Cadrele didactice au protestat, ieri, pentru a treia zi în faţa Ministerului Educaţiei, nemulţumite de prevederile din proiectele Legii educaţiei şi Legii salarizării, dar şi de faptul că ministrul Daniel Funeriu refuză dialogul cu ei.
Protestul, la care au participat aproximativ 30 de cadre didactice, s-a încheiat în jurul orei 18.00. Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că protestul de la Ministerul Educaţiei va continua atât timp cât există o şansă ca Guvernul să nu îşi asume răspunderea în Parlament pe Legea educaţiei.
Protestul a fost declanşat joi seară, în urma întâlnirii liderilor federaţiilor din învăţământ. Câteva zeci de persoane au mers atunci în faţa Ministerului Educaţiei pentru a cere demisia ministrului Daniel Funeriu. Lor li s-au alăturat şi câţiva studenţi din UNSR, conduşi de liderul organizaţiei studenţeşti, Ionuţ Poenaru.
Acţiunea de protest din faţa Ministerului Educaţiei a continuat vineri, când s-au alăturat şi cadre didactice din alte judeţe. La finalul pichetului liderii sindicali au făcut apel la protestatari să revină luni, la ora 9.00, precizând că acţiunea a fost autorizată de Primăria Capitalei.
Ieri, la Ministerul Muncii au continuat discuţiile cu liderii federaţiilor din învăţământ pe tema coeficienţilor din noua lege a salarizării, la care a fost prezent şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
La finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că negocierea cu sindicatele a urmărit mai multe paliere, printre care creşterea coeficienţilor pentru cadrele didactice care intră în sistem şi plafonarea salariilor celor care ocupă funcţii de conducere.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat că discuţiile cu sindicaliştii din educaţie vor continua marţi, de la ora 12.00 şi joi, de la ora 14.00, după care ar putea să dea mai multe informaţii privind salarizarea personalului din învăţământ. Botiş a precizat că speră ca joi să există o formulă finală a Legii salarizării, până atunci urmând să mai fie făcute simulări pe propunerile de coeficienţi primite de la sindicate.
Liderii federaţiilor din învăţământ au atras din nou atenţia că cel mai prost remunerate sunt cadrele didactice, motiv pentru care acestea trebuie să aibă o poziţie mai sus pe grila de salarizare.
(19 oct 2010, 13:57:06