Directorul unei şcoli din localitatea buzoiană C.A.Rosetti a fost prins în stare de ebrietate la volan, în comuna respectivă, bărbatul refuzând testarea cu aparatul Drager, dar şi recoltarea probelor biologice, el fiind dus, în cele din urmă, cu forţa la Spitalul Judeţean Buzău.
Potrivit agentului Amalia Vlădescu, de la Biroul de Relaţii cu Presa al IPJ Buzău, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost prins băut la volan, în urma unei acţiuni de rutină a poliţiştilor. El a fost descoperit pe DN 2 B, în localitatea C.A. Rosetti şi a refuzat testarea cu aparatul Drager, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul, Mircea Tărău, director al şcolii din localitatea C. A. Rosetti, a devenit extrem de nervos la vederea reporterilor, declarând ulterior că este persecutat şi că nu a băut nici o bere, deşi era vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice.
Mircea Tărău a fost cu cătuşe la mâini la Spitalul Judeţean Buzău, după ce poliţiştii buzoieni s-au chinuit zeci de minute să-l determine să sufle în aparatul Drager. După ce a fost scos cu greu din maşina Poliţiei, bărbatul a refuzat şi la spital prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform agentului Amalia Vlădescu, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, profesorul Florina Stoian, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că directorul de la şcoala din C.A.Rosetti trebuie să-şi dea demisia din funcţie după ce a fost prins băut la volan.
Stoian a declarat că, în caz contrar, va declanşa o anchetă, iar Mircea Tărău va fi destituit întrucât nu mai poate reprezenta şcoala buzoiană.
Florina Stoian a mai spus că avea informaţii potrivit cărora Mircea Tărău avea probleme cu alcoolul, însă până acum nu s-a reuşit schimbarea sa din funcţie întrucât "nu a avut înţelegere pe plan local".