Rudele unui băieţel în vârstă de şase ani, din comuna constănţeană Cumpăna, o acuză pe o fată în vârstă de 12 ani, cu care acesta obişnuia să se joace, că, în urmă cu aproape o săptămână, l-ar fi violat pe copil, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit poliţiştilor constănţeni, fapta s-ar fi petrecut în data de 1 octombrie, în comuna Cumpăna, pe un teren din apropierea locuinţelor celor doi copii, care sunt vecini, dar plângerea la Poliţie a fost făcută abia marţi dimineaţă.
În plângere se menţionează că fetiţa l-ar fi violat pe băiat, în timp ce se jucau în spatele unei remorci, spun poliţiştii.
Copiii urmează să fie supuşi unui examen medico-legal, pentru a se stabili dacă a fost vorba despre un contact sexual între ei, cercetările fiind coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
De asemenea, a fost înştiinţată şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Constanţa, care a iniţiat propria anchetă în acest caz.
( 7 oct 2010, 08:38:48
De altfel,nici in primul articol al acestei editii electronice,nu a fost vorba de viol.Respectivul infractor poate fi acuzat de tilharie,sechestrare,lipsire de libertate,perversiuni sexuale,dar nu viol.