Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în plen, că statul român nu îşi mai poate permite să plătească salarii pentru funcţionari incompetenţi şi bolnavi închipuiţi şi nici ajutoare sociale celor care pot munci, dar nu vor.
Şeful statului a mai spus că România nu se mai poate împrumuta pentru a consuma, având nevoie de investiţii.
"Ceea ce trebuie să facem acum fără ezitare şi fără întârziere în faţa valului de populism din ultima perioadă este să punem capăt complicităţii politicienilor şi partidelor în relele practici de guvernare", a spus preşedintele.
"Românii sunt pe bună dreptate revoltaţi pentru că au fost minţiţi", a spus şeful statului, adăugând că în timpul guvernării din 2007 şi 2008 mulţi români "au primit mai mult decât se putea da, din considerente electorale, iar acum se văd în situaţia grea de a li se lua înapoi".
Traian Băsescu a atras atenţia că România nu se mai poate împrumuta doar pentru consum. "Avem nevoie de bani pentru dezvoltare", a adăugat şeful statului, explicând că numai astfel pot fi create locuri de muncă.
Preşedintele a amintit că toate statele şi toate categoriile de populaţie au fost afectate de criza economică şi financiară internaţională.
"Pentru România, criza a fost şi o oportunitate. Ne-a arătat vulnerabilităţile noastre. Trebuie doar să avem curajul şi tăria să le corectăm", a spus preşedintele.
Şeful statului a mai atras atenţia că, în 2004, erau 6 milioane de persoane asistate, iar la finalul lui 2008 numărul celor asistaţi se dublase, ajungând la 13,9 milioane de persoane.
Să nu le promitem pensionarilor mai mult decât le putem oferi
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în Parlament, că nu trebuie să li se promită pensionarilor mai mult decât le poate fi oferit, că trebuie să li se explice situaţia, scopul fiind garantarea sustenabilităţii sistemului de pensii publice.
"Avem datoria, ca oameni politici responsabili, să nu ne jucăm cu speranţele actualilor şi viitorilor pensionari. Să nu le promitem mai mult decât putem oferi. Să le explicăm situaţia dramatică în care se află acum fondul de pensii şi variantele realiste prin care putem reduce deficitul", a spus Băsescu.
Şeful statului a atras atenţia că alocările de la bugetul de stat la pensii cresc în condiţiile în care numărul de contribuabili este relativ acelaşi.
"În 2007 am atras atenţia Guvernului de atunci că în doi sau trei ani efortul cu plata pensiilor mărite la 45% din salariul mediu brut este prea mare. Deficitul bugetar de pensii a crescut de la an la an. În 2009, a fost de 1,5 miliarde de euro. În 2010, ne aşteptăm la un deficit de 1,7 miliarde de euro pe bugetul de pensii, iar anul viitor estimarea este a unui deficit între 3,1 şi 3,6 miliarde de euro. În vreme ce numărul contribuabililor este aproape acelaşi, alocările de la bugetul de stat la bugetul de pensii cresc. Presiunea pe care o punem asupra sistemului privat, afectat de criza economică, devine deja insuportabilă. Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi egalizarea vârstei de pensie la femei şi bărbaţi este necesară", a spus el.
"Trebuie să regândim întreg sistemul de asistenţă socială şi să eliminăm abuzurile, prin întărirea controlului, dar şi prin modificări legislative. Trebuie să-i ajutăm pe cei care au cu adevărat nevoie să fie ajutaţi. Trebuie eliminată orice formă de ajutor social care îi încurajează pe cei apţi de muncă să nu-şi mai caute slujbe", a mai spus Băsescu.