Poetul Adrian Păunescu a primit, ieri, titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Moldova, informează Pro TV Chişinău.
Distincţia i-a fost oferită în urmă cu două săptămâni, printr-o decizie unanimă a Consiliului Academiei de Ştiinţe din Moldova.
Slăbit de o suferinţă prelungită, poetul Adrian Păunescu a venit la Chişinău, a glumit, a recitat versuri şi a ţinut un discurs dedicat limbii române.
Potrivit preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, distincţia i-a fost acordată lui Adrian Păunescu "pentru contribuţia substanţială la procesul de apropiere a celor două maluri ale Prutului, inclusiv prin organizarea celebrelor spectacole «Flacăra», de asemenea, pentru promovarea consecventă a adevărului ştiinţific privind limba şi literatura română în Republica Moldova".
Adrian Păunescu (născut pe 20 iulie 1943, în Copăceni, jud. Bălţi) este poet, publicist şi om politic. Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. De asemenea, acesta a colaborat la mai multe emisiuni de televiziune. Printre cărţile publicate se numără "Cartea Cărţilor de Poezie" (1999, integrala poeziilor apărute în volume şi un capitol de versuri inedite, cu un amplu capitol biobibliografic de Andrei Păunescu), "Meserie mizerabilă, sufletul" (2000, poezii), "Măştile însângerate (2001, proze)", "Nemuritor la zidul morţii" (2001, poezii), "Până la capăt" (2002, poezii, trei ediţii), "Liber să sufăr" (2003, poezii, trei ediţii) şi "Din doi în doi (2003, poezii)", precum şi numeroase alte volume lansate înainte de 1989.