Regizorul ediţiei din acest an a Festivalului "Sighişoara Medievală", Liviu Pancu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că manifestarea va sta sub semnul "Întoarcerii cavalerilor", ocazie cu care va fi lansat un nou ordin cavaleresc, cel al "Cavalerilor Cerb".
Liviu Pancu a precizat că a dorit să circumscrie întregul festival, care se va desfăşura în perioada 23-25 iulie, ideii de "Întoarcere a cavalerilor" şi ambianţei "rustico-medievale", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Întoarcerea cavalerilor se întâmplă numai în Cetate şi, din punct de vedere artistic, categoric, am încercat şi încerc să fac totul într-un caracter rustico-medieval. Programul e făcut cu treisprezece ordine cavalereşti. (...) Nou pentru această ediţie este construirea, pe timpul festivalului, a unui car al jertfei, unde cavalerii întorşi din toate cele patru colţuri, din cele patru vânturi, unde au tot luptat în cruciadele lor, se întorc cu experienţă, se întorc maturi, se întorc cu dor şi drag pentru medieval", a spus Pancu.
El a precizat că, pe lângă ordinele tradiţionale, care există deja în România, în acest an se va lansa, cu ocazia festivalului, un nou ordin cavaleresc, al "Cavalerilor Cerb" de la Sighişoara.
"Anul acesta se va lansa, năşit într-un fel de Cavalerii Lup, un ordin al Cavalerilor Cerb. Sună ciudat, într-adevăr, dar cum românii n-au avut ordine cavalereşti cu precădere, cum sunt cele vestice, noi căutăm spiritul autentic din fiecare", a afirmat Pancu.
Totodată, regizorul festivalului a lansat ideea ca sighişorenii să îşi confecţioneze costume medievale, în care să petreacă şi să întâmpine turiştii în perioada festivalului.
"Frumos ar fi dacă, după un semnal tras anul acesta, toţi sighişorenii ar înţelege că ar fi nemaipomenit dacă, timp de un an, şi-ar construi nişte costume, iar oraşul va fi practic o explozie de medieval de la an la an - pe bresle, pe cavaleri, pe muzică", a spus Pancu.
Potrivit organizatorilor, Sighişoara este al doilea mare punct de atracţie pentru turiştii străini, după litoral şi Delta Dunării.