Un argeşean în vârstă de 65 de ani, din cătunul Onceşti, comuna Cicăneşti, judeţul Argeş, a fost transportat, ieri, în stare gravă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după ce a fost atacat de un urs în timp ce se afla la cules de ciuperci într-o pădure din apropierea localităţii.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, victima a fost găsită într-o baltă de sânge de către alţi localnici, aflaţi şi ei la cules de ciuperci, care au auzit ţipete.
Oamenii l-au preluat pe bărbatul rănit, Constantin Badea, de 65 de ani, şi au sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112, acesta fiind transportat cu ambulanţa iniţial la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, unde a fost stabilizat, iar ulterior la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde a fost operat.
Din primele evaluări ale medicilor, bărbatul, care a pierdut mult sânge, are multiple plăgi craniene şi în zona toracică, acestea din urmă fiind de o gravitate mai mare, bărbatul având un plămân afectat, astfel că prognosticul doctorilor este foarte rezervat.
La ora transmiterii acestei ştiri, bărbatul se află în operaţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.