Un număr de 9.312 elevi au susţinut, marţi, proba la limba şi literatura maternă a examenului de bacalaureat, unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, iar 66 au absentat, a anunţat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Potrivit datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din cei 9.378 de elevi înscrişi la proba de limba şi literatura maternă au fost prezenţi 9.312 elevi (99,29 la sută), unul fiind eliminat pentru tentativă de fraudă, se arată într-un comunicat de presă al MECTS.
Proba la limba şi literatura maternă a fost susţinută în 18 judeţe, prezenţa fiind de sută la sută în opt judeţe.
Elevii care au participat la examenul de marţi au susţinut proba la limbile croată, germană, maghiară, sârbă, slovacă, turcă sau ucraineană.
Examenul de bacalaureat continuă miercuri cu proba obligatorie a profilului, urmând ca în 2 iulie elevii să susţină proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.
Pentru susţinerea probei obligatorii a profilului s-au înscris 206.223 de candidaţi, din care 164.970 au optat pentru matematică, iar 41.253 pentru istorie.
Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, până la ora 16.00, în aceeaşi zi, până la ora 20.00, putând fi depuse contestaţiile. Acestea vor fi soluţionate în perioada 6-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.
Ministerul Educaţiei a precizat că se consideră promovat la examenul de bacalaureat candidatul care a participat la toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, a obţinut cel puţin nota cinci la fiecare probă scrisă sau practică şi are media generală minimum şase. Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate sunt declaraţi "respinşi". Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, aceasta va fi rotunjită la 6.00.