Trei tineri au murit, duminică dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren Personal, la o trecere la nivel cu calea ferată, din comuna ieşeană Ciurea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Autoturismul în care aceştia se aflau, un Opel Astra, a fost lovit în plin de trenul personal Iaşi - Vaslui, accidentul având loc la o trece la nivel cu calea ferată pe raza comunei ieşene Ciurea.
În maşină erau trei tineri, unul în vârstă de 18 de ani, aflat la volan, şi alţi doi, în vârstă de 17 ani.
"În urma accidentului au rezultat trei persoane decedate. Pentru scoaterea conducătorului auto din autoturism a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare din cadrul Detaşamentului 2 Iaşi. Tinerii ascultau muzică şi nu au acordat prioritate la trecerea peste calea ferată", a declarat Dan Marciuc, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.
Poliţiştii ieşeni au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident.