Guvernul a decis, ieri, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea a 9.200 de paturi în spitale şi a 577 posturi de directori, concomitent cu transferul, de la 1 iulie, a 373 de spitale în administrarea autorităţilor locale, a anunţat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
El a arătat că astfel numărul de directori într-un spital va fi redus la maxim trei posturi, comparativ cu situaţia actuală când numărul acestora ajunge chiar şi la zece posturi.
Spitalele au fost transferate, prin hotărâre, exclusiv în administrarea autorităţilor publice locale proprietare ale imobilului, "fără a ţine cont de culoarea politică a primarului sau a preşedintelui consiliului judeţean", a susţinut ministrul.
Potrivit acestuia, un număr de 62 institute naţionale, unităţi sanitare de interes de naţional şi spitale de urgenţă importante la nivel regional vor rămâne în subordinea ministerului.
Managerul spitalului va fi numit printr-un concurs organizat de consiliul de administraţie, în care reprezentanţii autorităţilor locale vor fi majoritari, şi va fi obligat să raporteze lunar execuţia bugetară.
Actul normativ adoptat de Guvern prevede totodată limitarea fondului de salarii din bugetul unui spital.
"Am reglementat fără echivoc procentul de cheltuieli salariale din bugetul spitalului, care va fi de maxim 70%, inclusiv pentru spitalele care rămân ale statului", a spus ministrul Sănătăţii.
Statul va acorda în continuare sprijin pentru achiţionarea de echipamente intraspitaliceşti, cu condiţia să existe şi cofinanţare din partea autorităţilor publice locale.
Cseke a subliniat că spitalele vor fi transferate autorităţilor locale cu plata arieratelor înregistrate la 31 martie 2010, în sumă totală de 673,9 milioane lei. Plata arieratelor este prevăzută în ordonanţă şi va fi efectuată în urma viitoarei rectificări bugetare.
Aproximativ 60% dintre spitale au primit deja noile structuri organizatorice, iar până la sfârşitul săptămânii va fi finalizată reducerea numărului de paturi din spitale.