Reprezentanţii patronatelor susţin măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu privind reducerea pensiilor şi a salariilor din sistemul bugetar, considerând că decizia este corectă, deşi dureroasă, dar trebuie văzut cum va fi aplicată pentru a nu crea dezechilibre sociale.
"S-a luat decizia corectă, dacă va fi şi aplicată. Mediul de afaceri a susţinut în repetate rânduri că nu este oportună creşterea taxelor şi impozitelor în perioada de criză, pentru că oricum nu rezolva problema deficitului bugetar. Ideea că măresc taxele cu un anumit procent şi vor creşte încasările cu acelaşi procent este o poveste", a declarat agenţiei MEDIAFAX Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
În opinia sa, împreună cu aceste măsuri Guvernul ar trebuie să direcţioneze bani pentru susţinerea atragerii de fonduri europene, pentru proiectele de investiţii publice şi în parteneriat public privat pentru a avea perspectivele de relansare economică.
( 7 mai 2010, 18:13:41
(1) Dreptul la viata,ASA SRIE IN CONSTITUTIE DAR TU NU STII SA CITESTI CA TOATA VEATA TA AI FACUT HOTIE,CRED CA AR FI BINE SA AVETI SOARTA CELUI DIN 89,CA ATI SUBMINAT ECINOMIA,SI LUATI DREPTUL LA VEATA,SI INCA CEVA PUTICA DACA SCADE SALARIU SI PENSIILE VOR SCADEA SI AFACERILE TALE CA CU CE SA CUMPERE OMUL MINCARE ,ALTELE DACA NUI DAI DREPTUL CE SE CUVINE,HUUUUUUU