Poliţiştii au aplicat 32.427 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.831.959 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de aproximativ 444.512 de lei, în timpul acţiunilor desfăşurate în perioada minivacanţei de 1 mai.
Peste 13.500 de poliţişti au asigurat ordinea şi liniştea publică în această perioadă, informează Poliţia Română.
O atenţie deosebită a fost acordată staţiunilor turistice de pe Valea Prahovei, de pe litoral şi din alte zone unde a fost un aflux numeros de persoane, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.
În urma activităţilor desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 1.136 de infracţiuni, dintre care 687 în flagrant, fiind depistaţi totodată 917 suspecţi de infracţiuni. Dintre aceştia, 60 au fost reţinuţi, iar 24 erau urmăriţi la nivel naţional şi internaţional în temeiul legii.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 32.427 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.831.959 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 444.512 de lei.
Totodată, aproximativ 2.000 de poliţişti rutieri au acţionat zilnic, în această perioadă, pe toate rutele importante din ţară, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi, mai ales, pentru prevenirea evenimentelor rutiere. În această perioadă au fost constatate 124 de infracţiuni la regimul rutier, din care 61 pentru alcool la volan şi 29 pentru conducere fără permis.
Potrivit sursei citate, poliţiştii constânţeni s-au confruntat cu un număr redus de evenimente, nefiind înregistrate infracţiuni cu mare violenţă, respectiv omor, tentativă de omor, lovituri cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, viol, sau alte fapte penale, pe raza judeţului Constanţa fiind sesizată o singură infracţiune de furt din hotel.