Deputaţii au decis, ieri, reducerea perioadei de vânătoare pentru cioara de semănătură, adoptând în acest sens o propunere legislativă de modificare a legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, iniţiată de trei deputaţi PSD şi unul PDL.
Potrivit iniţiativei legislative, perioada de vânătoare a ciorii de semănătură se reduce de la 1 iunie - 31 martie, la 15 august -15 martie.
Această propunere a fost avizată favorabil de comisiile de agricultură şi juridică, iniţiatorii motivând că trebuie "redusă perioada de vânătoare a ciorii de semănătură în perioada de cuibărit".
"Importanţa ciorii de semănătură constă în faptul că vânturelul roşu sau ciuful de pădure foloseşte des pentru clocit cuibul acesteia. Cercetările privind conservarea vânturelului de seară din regiunea Panonică, cofinanţate de UE, demonstrează că această pasăre răpitoare este în declin permanent", au arătat iniţiatorii.
Deputaţii au adoptat proiectul de lege iniţiat de Ion Dumitru, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu şi Mircia Giurgiu, cu 263 "voturi" pentru, 2 împotrivă şi o abţinere.
Propunerea legislativă a fost respinsă, anterior, de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Legea prevede reducerea perioadei de vânătoare pentru cioara de semănătură, între 15 august - 15 martie. Proiectul de act normativ a fost iniţiat de deputaţii PSD Ion Dumitru, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu şi deputatul PDL Mircia Giurgiu.
Potrivit expunerii de motive, vânturelul de seară cuibăreşte de obicei în cuiburile coloniei de cioară de semănătură din regiunile de câmpie, astfel încât importanţa ciorii de semănătură constă şi în faptul că în cuiburile acesteia clocesc adeseori vânturelul roşu sau ciuful de pădure.
"Soarta vânturelului de seară depinde în mare măsură de statutul de conservare al ciorii de semănătură", se mai arată în expunerea de motive, în care se pledează, de asemenea, pentru "liniştea vântureilor de seară".