Turiştii care vor să petreacă o vacanţă pe litoralul românesc între 3 mai şi 15 iunie pot plăti tarife cuprinse între 159 de lei şi 399 de lei pentru şase nopţi de cazare prin programul "O săptămână la mare - Litoralul pentru toţi", lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
"În urma unor consultări preliminare cu membri de pe litoral ai FPTR, ţinând cont de evoluţia tarifelor şi a puterii de cumpărare a turiştilor, pentru această ediţie, se aplică aceleaşi tarife ca în septembrie 2009", se arată într-un comunicat al federaţiei.
Pachetele costă 159 de lei de persoană pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, 189 de lei la unităţi de două stele şi 219 de lei la hotelurile de trei stele. În cazul hotelurilor de patru stele preţurile ajung la 399 de lei. Tarifele includ TVA şi comisionul de 10% cedat agenţiilor de turism.
"Locurile de cazare incluse în acest program se adresează tuturor categoriilor de turişti români, iar vânzarea se va face conform principiul primul venit, primul servit", se mai arată în comunicat.
Până în prezent, în program s-au înscris 33 societăţi hoteliere de pe litoral, care au pus la dispoziţie peste 4.600 de locuri pe serie.