Ministerul Agriculturii a plătit miercuri fermierilor peste 225 milioane euro, reprezentând restanţe pentru sprijinul sectorului agricol în anul 2009, a declarat secretarul de stat Adrian Rădulescu, care estimează că plăţile pentru suprafaţă vor fi finalizate până în luna iunie.
"Ieri am plătit restanţele din 2009, reprezentând sprijinul pentru sectorul agricol de aproape 225 milioane de euro. Din această sumă două milioane de euro pentru viticultură", a afirmat, ieri, Rădulescu.
El a adăugat că în ceea ce priveşte plăţile pe suprafaţă peste 50% dintre fermieri au primit banii, reprezentând 580.000 de agricultori
Oficialul ministerului a estimat că în luna mai, cel târziu 15 iunie, vor fi făcute toate plăţile pentru suprafeţele cultivate.
Totodată, Rădulescu a precizat că peste două săptămâni va fi discutată în şedinţă de Guvern ordonanţa privind rambursarea accizei pentru motorina folosită în agricultură.
"Am pregătit o serie de acte normative printre care cel care vizează recuperarea accizei la motorină, care va fi prezentat peste două săptămâni în Guvern. Fermierii, practic, nu-şi primesc banii la pompă, ci îşi vor recupera acciza plătită (...) Alte două proiecte vizează sprijinul pentru bunăstarea păsărilor şi a porcilor. Sunt două sectoare, respectiv pasăre şi porc, care dacă nu reuşim să le acordăm un sprijin pentru trimestrele trei şi patru riscăm să ne întoarcem la nivelul de acum zece ani. Cele două sectoare, în actuala conjunctură, sunt în declin total, iar cei care au făcut investiţii fără un minim de sprijin riscă să dispară", a afirmat Rădulescu.