Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au început, vineri, verificările la depozite alimentare din ţară, aplicând amenzi de aproape 1.000.000 de lei, care încălcau legislaţia, şi confiscând peste 15.000 de kilograme de alimente.
Verificările inspectorilor au condus la aplicarea de amenzi contravenţionale care au atins valoarea de 933.030 de lei, la 271 de unităţi, în care nu se respectau normele şi cerinţele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, se arată într-un comunicat de ieri al Autorităţii.
Astfel, ANVSA a confiscat 15.849 de kilograme de produse alimentare, care ar fi pus în pericol sănătatea oamenilor. Este vorba despre 2.422 de kilograme de carne şi produse din carne, 5.608 de kilograme de lapte şi produse din lapte, 3.250 de kilograme de peşte, 36 de kilograme de midii şi 134.352 de bucăţi de ouă. Toată cantitatea, cu o valoare de aproximativ 120.000 de lei, va fi distrusă.
Din depozitele alimentare din Bucureşti a fost confiscată cea mai mare cantitate de produse, de 14.860 de kilograme, constând în 5.428 de kilograme de produse lactate, 206 kilograme de măsline, 4.000 de kilograme de orez, 3.234 de kilograme de peşte, 238 de kilograme de carne de vită şi oaie, 1.425 de kilograme de carne de porc, 36 de kilograme de midii, 292 de kilograme de produse de panificaţie şi cafea, toate însumând aproximativ 65.600 de lei.
Două dintre depozitele alimentare controlate în Bucureşti au fost amendate cu 50.000 de lei fiecare, iar alte cinci cu amenzi de câte 45.000 de lei, motivul principal fiind comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit. Amenzile aplicate unităţilor verificate în Bucureşti au fost de 320.000 de lei.
Cantităţi mari de produse alimentare, improprii consumului uman, au fost confiscate şi în judeţul Galaţi, unde inspectorii au confiscat 228 de kilograme de carne de vită, 407 kilograme de carne de pasăre şi 11 kilograme de carne tocată. Carnea şi produsele din carne respective erau depozitate neambalate şi neetichetate, fără respectarea normelor de igienă, unele chiar în afara spaţiului de depozitare. Amenzile aplicate celor zece unităţi din acest judeţ, unde au fost găsite nereguli, au însumat 180.000 de lei.
În judeţul Ilfov au fost amendate patru unităţi, cu suma totală de 73.000 de lei, fie pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind importul şi exportul produselor de origine animală, fie pentru nerespectarea normelor de trasabilitate sau depăşirea capacităţii de depozitare.
Inspectorii DSVSA Arad au dat amenzi în valoare de 44.000 de lei şi au confiscat 86.400 de ouă , cu termenul de valabilitate depăşit, iar cei din judeţul Argeş au sancţionat nerespectarea normelor de igienă privind depozitarea, cu amenzi în total de 54.900 de lei.
În total au fost verificate 744 de unităţi, în principal depozite alimentare, dar şi magazine alimentare sau centre de ambalare ouă. Totalul sancţiunilor s-a ridicat la 320, dintre care 271 de sancţiuni contravenţionale şi 49 de avertismente.
Deficienţele constatate de inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în timpul verificărilor au fost cele privind comercializarea de produse alimentare cu termenul de valabilitate depăşit sau amabalate şi etichetate necorespunzător, comercializarea de produse alimentare de către unităţi neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, depozitarea şi manipulare necorespunătoare a produselor alimentare, nerespectarea normelor şi cerinţelor de igienă privind întreţinerea spaţiilor de depozitare, a ustensilelor şi echipamentelor de lucru.
Sâmbătă, au mai fost confiscate aproximativ 1.300.000 de ouă, care erau transportate în patru autocamioane. Pentru ouăle din trei camioane nu fost prezentate niciun fel de documente, iar pentru cele din al patrulea camion au fost prezentate documente incomplete, iar datele din documente nu corespundeau cu încărcătura.
În noaptea de sâmbătă spre duminică au mai fost depistate şi sechestrate alte două camioane care transportau 650.000 de ouă, fără documente de provenienţă.
La acţiunile cu această tematică de control, alături de inspectorii ANSVSA şi DSVSA judeţene, au participat şi reprezentanţi ai Jandarmeriei.