Nivelul colectărilor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a fost cu 22% mai mic decât cel prognozat de Ministerul Finanţelor pentru luna februarie, motiv pentru care vor fi dificultăţi legat de plata furnizorilor de servicii, a spus, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNAS.
"Din păcate, deficitul bugetar este de aproximativ 60 de milioane de euro, exact plata către furnizori. Vom avea dificultăţi cu plata acestora. Acum încercăm să găsim soluţii pentru rezolvarea problemelor", a declarat, joi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă.
Acesta a mai spus că plata pentru cheltuielile de personal este la zi, iar cea către farmacii, care se face retroactiv la 180 de zile, aproape s-a încheiat pentru luna iulie 2009, urmând să fie alocate fondurile pentru luna august 2009.
"Din păcate, gradul de colectare la FNUASS este mic. Am discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente şi căutăm soluţii, astfel încât nici ei să nu se destabilizeze şi nici pacientul să nu plătească mai mult. Din păcate, sistemul a fost supus unor scăderi ale valorilor cotelor contribuţiilor la FNUASS şi, implicit, bugetul CNAS a scăzut şi el cu aproape 30% în ultimii ani", a conchis Lucian Duţă.