Persoanele care şi-au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată abuziv, precum şi cei care au dobândit prin naştere sau adopţie cetăţenia română, până la descendenţii de gradul III, pot depune acte şi la Suceava în vederea redobândirii cetăţeniei. Un astfel de birou funcţionează în fiecare zi a săptămânii, între orele 9.00-17.00, la sediul Oficiului Registrului Comerţului de lângă Primăria Suceava, de pe strada Universităţii, nr. 28A.
„Pentru depunerea dosarului nu este necesar permis de şedere pe teritoriul României. Cererile se depun personal, iar dacă nu sunt însoţite de toate documentele nu se primesc. Datele de stare civilă din documentele depuse trebuie să corespundă cu cele din certificatul de naştere”, au precizat reprezentanţii Ministerului Justiţiei.
Mai multe informaţii se pot obţine de pe site-ul www.just.ro, sau la telefonul 0230522937, interior 110.
Ce acte trebuie
Persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţilor acestora până la gradul III trebuie să prezinte următoarele acte:
- paşaport original şi copie legalizată sau „conform cu originalul”; cu semnătura în clar a funcţionarului care primeşte cererea;
- buletinul sau cartea de identitate original şi copie legalizată sau „conform cu originalul”; cu semnătura în clar funcţionarului care primeşte cererea, (pentru persoanele căsătorite cu cetăţeni români este necesară o copie legalizată a buletinului sau a cărţii de identitate a soţului);
- cazier judiciar din România;
- cazier judiciar din străinătate în original – traducere în limba română, legalizată ( dacă este cazul );
- acte de stare civilă (certificat de naştere, căsătorie, etc.) - copii legalizate pentru titulari şi ascendenţi (părinţi, bunici, străbunici) foşti cetăţeni români;
- declaraţie personală, autentificată la notar din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române;
- declaraţie personală autentificată la notar din care să rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi;
- declaraţie personală autentificată la notar din care să rezulte menţinerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România. Aceeaşi opţiune se face şi pentru copiii minori pentru care se solicită redobândirea cetăţeniei române;
- certificate de stare civilă în copii legalizate pentru copiii minori ai solicitanţilor şi consimţământul pentru obţinerea cetăţeniei române dat prin declaraţie autentificată de către minorii de peste 14 ani;
- acordul soţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori, dat prin declaraţie autentificată, cu precizarea domiciliului copiilor;
- un dosar cu şină;
- Nu se percep taxe consulare.