Deputatul PDL Petru Movilă a anunţat, ieri, iniţierea unui proiect legislativ, alături de mai mulţi parlamentari, prin care victimelor accidentelor rutiere să le fie plătită spitalizarea din asigurarea la maşină a şoferului care a provocat incidentul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Petru Movilă a afirmat, într-o conferinţă de presă, că, în cazul în care proiectul va fi adoptat, o parte din banii firmelor de asigurări vor merge către sistemul medical şi nu vor fi daţi direct persoanei care a avut de suferit în urma accidentului.
"Studiem deocamdată mai multe variante. Vrem să introducem această iniţiativă în Parlament la începutul lunii martie. Practic, o parte din banii daţi de firmele de asigurări vor merge direct în sistemul de sănătate. Cred că va apărea o opoziţie extraordinară din partea firmelor de asigurări, pentru că e posibil să vină şi să spună că vor creşte preţul asigurărilor", a declarat deputatul PDL Petru Movilă.
El a spus că o astfel de lege se aplică în multe ţări europene.
"Şi în alte ţări e la fel, adică firmele de asigurări plătesc spitalizarea. În prezent, victimei unui accident i se dau banii direct. Noi vom propune ca o anumită parte din valoarea asigurării, 25 sau 30 la sută ,să meargă spre sistemul medical", a precizat deputatul PDL.