Sărbătoare occidentală, cu origini consumeriste, Sfântul Valentin s-a insinuat de zece ani încoace şi în vieţile românilor, aducând nu numai un fior de iubire şi dragoste, cât şi o nouă goană după cadouri, într-o mare de kitsch roz şi pufos.
Odată cu cea de-a doua săptămână a lui februarie, tarabele şi vitrinele se umplu până la refuz cu inimioare, restaurantele îşi îmbracă meniurile în straie afrodisiace, cluburile fac petreceri pentru îndrăgostitele perechi, iar sălile de concerte găzduiesc show-uri pentru acelaşi public al lui Cupidon.
În Capitală, dughenele s-au umplut de baloane pocnind de heliu, iar florăresele pregătesc deja o ofertă de Ziua îndrăgostiţilor, cu trandafiri roşii şi preţuri săltate în concordanţă cu sărbătoarea.
La Sala Dalles, unde, joi, a debutat un târg de cadouri care ţine de la Sfântul Valentin şi până după Mărţişor, cei care trec pragul sunt întâmpinaţi de o armată de inimi roşii de pluş, de toate mărimile - de la inimi pricăjite, numai bune de agăţat la oglinda retrovizoare, printre brăduţi, CD-uri şi mătănii, la inimi gigant care ar putea ocupa cu uşurinţă un sfert de dormitor (ne)fericitului care o va primi.
Sex shop-urile, ca în fiecare an, aşteptă o creştere considerabilă a vânzărilor în preajma Zilei îndrăgostiţilor, iar oferta pentru cupluri este vastă: vibratoare, lubrifianţi, stimulente sexuale, jucării, dar şi lenjerie sexy. Potrivit celor care se ocupă cu comerţul de jucării şi stimulente erotice, cele mai vândute produse de Valentine's Day sunt lubrifianţii, cătuşele precum şi jucăriile cu vibraţii.
Chiar dacă, odată cu criza financiară, nu au vânzări la fel de bune ca în anii trecuţi, în ciuda reducerilor de preţ aplicate, magazinele de lenjerie intimă s-au pregătit cu oferta de Valentine's Day. Comercianţii spun că se bucură de succes în rândul cumpărătorilor deopotrivă lenjeria cu mesaje amuzante şi cea sexy, din dantelă fină sau satin, vânzările cele mai mari fiind însă pentru lenjeria de damă.
Desigur, magazinele s-au pregătit de Ziua îndrăgostiţilor şi cu variante pentru clienţii cu preferinţe clasice - cine ar da greş cu o cutie de praline belgiene, mai ales atunci când sunt însoţite de şampanie fină?
De altfel, şi parfumeriile de lux din Capitală s-au pregătit pentru Sfântul Valentin cu oferte aromate, aşteptându-i pe îndrăgostiţi sâmbătă şi duminică, cu preţuri speciale.
Pentru nehotărâţi, există şi târguri de Sfântul Valentin, precum cel de la Sala Palatului, cu cadouri specializate, dedicate îndrăgostiţilor de toate vârstele. Vor fi prezenţi expozanţi din domenii variate, care vor aduce produse ce pot constitui cadouri ideale pentru Ziua îndrăgostiţilor: haine de blană, căciuli haioase, lenjerie intimă, încălţăminte, cadouri personalizate, alimente afrodisiace etc. Toţi vizitatorii vor putea gusta ciocolată din "fântâna dragostei", iar Cupidon va săgeta pe toţi cei care vor dori să fie atinşi de săgeata iubirii. De asemenea, îndrăgostiţii vor putea face fotografii sub "arcada dragostei".
Tot la Sala Palatului vor avea loc două spectacole - Buena Vista Social Club, vineri, iar duminică - Direcţia 5.
Un alt târg dedicat îndrăgostiţilor va fi găzduit la mall-ul AFI Palace Cotroceni. Ursuleţi de catifea, inimi inscripţionate cu jurăminte de amor, ciocolată fină, bomboane colorate, vinuri alese, flori în buchete, oferte de turism dintre cele mai romantice, cărţi şi CD-uri pe gustul îndrăgostiţilor sunt doar o parte din oferta cu care firmele expozante îi vor ademeni pe vizitatori. În plus, organizatorii au pregătit o serie de surprize, premii şi concursuri promoţionale, precum şi întâlniri cu vedete îndrăgite din showbiz-ul românesc.
Liberty Center, un alt mall din Capitală, sărbătoreşte iubirea printr-o campanie cu premii, precum şi prin evenimente speciale, care se adresează vizitatorilor complexului. Intitulată "Liberty Center, mon amour!", campania se derulează până pe 23 februarie şi îi invită pe toti vizitatorii să participe la o tombolă care are drept mare premiu o excursie la Paris pentru două persoane. De asemenea, sâmbătă, fanii lui Alex sunt invitaţi, de la 19.00, la o nouă întâlnire cu artistul preferat, la un show de muzică şi dans susţinut pe scena de la etajul al doilea al complexului, urmat de o sesiune de autografe în The Vesper Bar. Cei mici sunt aşteptaţi sâmbătă, de la 18.00, la un nou spectacol cu personaje de poveste - Albă ca Zăpada şi Mutulică.
De Ziua îndrăgostiţilor, începând cu ora 11.00, "Cupidonii" Liberty Center vor face cadou 1.000 de trandafiri roşii cuplurilor de îndrăgostiţi care vor trece pragul complexului. Pentru cei nerăbdători să se căsătorească, maestrul de ceremonii al Liberty Center, Shurubel, va oficia căsătorii de o zi.
Seara se va încheia cu un concert Mandinga, cu începere de la ora 19.00.
De asemenea, cinematograful The Light Cinema din Liberty Center invită publicul la "Noaptea dragostei" - o noapte de filme. Începând cu 13 februarie, ora 23.59, cu un bilet de 20 de lei, spectatorii pot urmări filme până la 6.00 dimineaţa, având de ales dintre "Avatar 3D", "My Bloody Valentine 3D/ Infern de ziua îndrăgostiţilor 3D", "New Moon/ Luna Nouă", "Old Dogs/ Vechi Tovarăşi", "Vicky Cristina Barcelona", "Spread/ Playboy de L.A.", "The Rebound/ Idilă cu dădaca mea" şi alte filme surpriză.
Pentru cei care vor, însă, o altă abordare a Zilei îndrăgostiţilor, Biblioteca @British sărbătoreşte această zi cu o promoţie pentru cupluri, oferind două abonamente la preţ de unul, în perioada 9 - 13 februarie 2010. Promoţia este valabilă în centrul British Council din Bucureşti.