Programul "Prima Casă" va avea alocat în acest an un plafon total de garantare de 700 milioane de euro, a declarat ieri, după o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
Anul trecut, limita plafonului de garantare a fost de un miliard euro.
Programul "Prima Casă", prin care statul garantează creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, a fost introdus de Guvern la mijlocul anului 2009.
Prin acest program, persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro, cu o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.
Pe parcursul programului, Executivul a retras garanţii de 220-280 milioane euro de la şapte bănci care nu au acordat nici un credit sau au aprobat foarte puţine dosare pentru cumpărarea de locuinţe prin programul "Prima Casă" şi a redistribuit garanţiile către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri. Pentru acest an au fost deja realocate aproximativ 500 milioane euro din plafonul total al garanţiilor neutilizat în 2009.
Premierul Emil Boc a anunţat miercuri că limita garanţiilor guvernamentale stabilită prin programul "Prima Casă" va fi menţinută la 60.000 euro pentru locuinţe deja finalizate, dar va fi majorată la 70.000-75.000 euro pentru case care urmează să fie construite, pentru imobile noi urmând să fie majorat şi plafonul total al garanţiilor.
Modificările urmează să fie adoptate săptămâna viitoare de Guvern.