Aproximativ o mie de profesori din învăţământul preuniversitar ar putea obţine a doua specializare prin participarea la un proiect al Ministerului Educaţiei privind formarea profesională, instruirea în 12 domenii desfăşurându-se în mai multe universităţi din Bucureşti, Cluj, Braşov şi Ploieşti.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) informează că a demarat la 1 ianuarie proiectul intitulat "Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră", selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi cofinanţat din Fondul Social European.
Perioada de pregătire de nivel postuniversitar durează doi ani şi vizează 12 domenii de specializare, respectiv matematică, fizică, chimie, biologie, educaţie tehnologică, tehnologia informaţiei, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, limba şi literatura franceză, psihopedagogie, geografie şi istorie.
La sfârşitul perioadei de pregătire, candidaţii vor obţine o diplomă de conversie profesională care să le faciliteze asigurarea normei didactice într-o singură şcoală.
Formarea celor 1.000 de cadre didactice se realizează în sistemul de învăţământ la distanţă şi fiecare program de studii conţine un modul de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei (TIC).
Pe termen lung, proiectul vizează îmbunătăţirea oportunităţilor de dezvoltare în carieră pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, prin obţinerea unei diplome de conversie profesională, îmbunătăţirea capacităţii instituţiilor de învăţământ superior de a dezvolta şi implementa programe de formare continuă prin ED de calitate, adresate cadrelor didactice. Totodată, proiectul urmăreşte stimularea cadrelor didactice pentru participarea la educaţia permanentă şi crearea unei culturi a învăţării pe tot parcursul vieţii.
Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani, fiind implementat în parteneriat cu European Foundation for Quality in eLearning - Efquel,Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea din Bucureşti, SC Omina International SRL şi SC Contrast Advertising SRL.