Organizaţiile judeţene ale PD-L nu dau nici un mandat liderilor lor pentru întâlnirea de la Braşov, de la sfârşitul acestei săptămâni, la care conducerea PD-L discută cu uşile închise despre modernizarea partidului şi despre modificările de statut ce ar urma să fie propuse la viitoarea convenţie naţională.
Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că deocamdată democrat-liberalii sunt la faza în care stabilesc componenţa nominală a comitetului care va lucra la modificarea statutului şi la calendarul alegerilor interne şi nu este cazul ca organizaţiile judeţene să dea mandat de poziţie liderilor lor. În opinia liderului PD-L, schimbarea de statut, de denumire şi de siglă trebuie percepută ca un lucru firesc în evoluţia unui partid, pe principiul că „schimbarea nu înseamnă sancţionare, ci progres”.
„Vor fi discuţii politice despre paşii care trebuie urmaţi. Ca partid la guvernare trebuie să asiguri coerenţa, trebuie să stabilim un calendar de alegeri, nu am discutat mai mult de atât. Nu ni s-a cerut un mandat, ca să mergem acolo cu ceva. Asta a fost săptămâna trecută la un alt partid, din câte am înţeles, dar a fost neoficial”, a declarat Flutur.
Schimbările de nume, siglă şi statut „sunt normale” în evoluţia unui partid
Acesta a precizat că echipa care va lucra la modificarea statutului, din care face parte şi el, va primi propunerile din teritoriu şi le va analiza. Pentru Flutur, viitorul nume al PD-L ar trebuie să fie Partidul Popular, „un partid de dreapta puternic” şi trebuie găsită „cea mai bună soluţie pentru a face un singur partid de dreapta, nu trei partide”.
„Partidul Popular European a coagulat forţele de dreapta şi noi trebuie să ne comportăm la fel. PD-L este partidul care s-a legitimat în fieful de dreapta - Transilvania, Banat, Bucovina şi marile oraşe şi trebuie să se definească drept un partid de dreapta. Eu nu cred că mai merge teoria că cine spune primul că e de dreapta e de dreapta. Acest partid a fost validat în patru rânduri de alegeri şi dacă vrei să-ţi schimbi sigla şi să-ţi rezolvi problema legată de denumire este o chestiune normală, cu atât mai mult cu cât ai probat prin alegeri că ce ai făcut până acum e bine”, a mai spus Gheorghe Flutur.