Pensiile poliţiştilor, ale militarilor, ale angajaţilor din serviciile secrete şi ale funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) vor fi recalculate, dar după un algoritm diferit decât cel stabilit pentru celelalte categorii bugetare prin proiectul legii pensiilor.
Proiectul legii sistemului unitar de pensii prevede anumite excepţii potrivit cărora anumite cazuri, precum cel al poliţiştilor, al militarilor, al angajaţilor din serviciile secrete şi al funcţionarilor publici din Administraţia Penitenciarelor ar putea fi discutate separat.
Consilierul ministrului Muncii, Loredana Manolache, a declarat, ieri, că toate aceste categorii au fost incluse în lege, dar ar putea beneficia de condiţii diferite, care, în acest moment, sunt negociate cu ministerele de resort.
Manolache a explicat că s-a ajuns la această situaţie din cauza faptului că, până acum, pensiile acestor categorii nu au fost susţinute de Casa Naţională de Pensii.
"Se face recalcularea şi în cazul lor, dar probabil s-ar putea să existe anumite condiţii speciale. Aşa cum este gândit proiectul, recalcularea se face pentru toată lumea. Formula de calcul nu este încă definitivată", a declarat Manolache.
Aceasta a spus că recalcularea pensiilor pentru cele patru categorii ar putea să se facă după algoritmul după care se calculează aceste pensii în prezent, care este diferit de cel aplicabil celorlalte categorii bugetare.
Vicepreşedintele Confederaţiei "Cartel Alfa", Petru Dandea, a declarat că în proiectul de lege, pus în dezbatere de Ministerul Muncii, principiul universalităţii nu mai este respectat.
"Dacă se renunţă la principiul universalităţii, atunci noi nu mai vrem să schimbăm actuala lege a pensiilor, Legea 19/2000.(...) Toate categoriile de bugetari care provin din sisteme speciale vor cere acelaşi lucru", a spus Dandea.
Liderul sindical a arătat că sindicaliştii au cerut Ministerului Muncii ca, până la începutul săptămânii viitoare, să le fie prezentate datele pe baza cărora s-a făcut proiectul de act normativ.
De asemenea, sindicaliştii au cerut Guvernului să explice cum va creşte speranţa de viaţă a populaţiei, din moment ce se propune majorarea vârstei de pensionare.
"Am cerut date pentru a avea argumente în negociere. Dacă o serie de state au implementat sistemul de creştere a vârstei de pensionare, aceasta s-a făcut pe baza speranţei de viaţă", a explicat Dandea, adăugând că speranţa de viaţă în România este cu zece ani mai redusă decât în alte state occidentale, care au prevăzută aceeaşi vârstă de pensionare prevăzută în proiectul de lege.
La rândul său, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ovidiu Jurca, a declarat că pensiile speciale au fost incluse în proiectul de lege şi se vor supune procesului de recalculare.
În opinia acestuia, sunt anumite categorii bugetare, care sunt supuse anumitor riscuri şi care ar avea dreptul al protecţie specială, cu condiţia ca aceasta să fie făcută transparent. Jurca a mai spus că după ce sindicaliştii vor primi clarificări şi proiecţiile făcute de Ministerul Muncii, care au stat la baza proiectului, confederaţiile sindicale vor structura un punct de vedere comun.
Proiectul legii sistemului unitar de pensii va fi aprobat de Guvern la începutul lunii februarie, astfel încât documentul să intre în dezbaterea Parlamentului încă de la începutul sesiunii, a anunţat, duminică, premierul Emil Boc.