Mamele ar putea primi o alocaţie pentru naşterea copilului în valoare de 350 de lei, care se va acorda pentru fiecare naştere chiar dacă copilul s-a născut mort sau a murit după naştere, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă, pus ieri în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii.
Evaluările realizate la nivelul autorităţilor administraţiei publice au demonstrat că există dificultăţi în găsirea unui furnizor care să asigure toate produsele ce vor compune trusoul pentru nou-născuţi, în prezent acestea fiind în imposibilitatea acordării dreptului pentru copiii născuţi după 31 decembrie 2009, după ce în 2006 Guvernul a stabilit ca pentru copiii născuţi în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2009 să fie acordată contravaloarea trusoului.
Iniţiatorii proiectului de act normativ precizează că în prezent sunt reglementate două prestaţii sociale care sunt destinate aceluiaşi scop, respectiv sprijinirea familiilor în care se nasc copii. Cele două prestaţii sunt trusoul şi alocaţia pentru nou născuţi acordată pentru primii patru copii nou-născuţi vii, potrivit Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat.
"Ţinând cont de faptul că se realizează cheltuieli administrative duble pentru asigurarea celor două prestaţii, se impune modificarea actelor normative menţionate şi instituirea unei singure alocaţii destinate naşterii copilului. Deoarece este necesară instituirea unei singure alocaţii, care se va acorda tuturor copiilor născuţi, se impune abrogarea articolelor referitoare la alocaţia pentru copiii nou-născuţi din Legea nr.416/2001 şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1010/2006, precum şi abrogarea Legii nr.482/2006", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.
Acordarea dreptului şi plata alocaţiei pentru naşterea copilului se realizează pe bază de cerere şi acte doveditoare, prin dispoziţie a primarului localităţii în a cărei rază domiciliază mama sau, după caz, unde a fost înregistrată naşterea copilului.
Alocaţia se va acorda o singură dată pentru fiecare copil născut, dacă cererea este depusă în cel mult 12 luni de la naşterea copilului. Alocaţia pentru naşterea copilului se acordă şi în cazul copiilor născuţi morţi sau decedaţi ulterior naşterii.
Cuantumul alocaţiei urmează să fie indexat prin hotărâre a Guvernului.
Vor avea dreptul la alocaţia pentru naşterea copilului atât cetăţenii români, cât şi cetăţenii străini sau apatrizi cu domiciliul sau reşedinţa în România, cererea pentru obţinerea alocaţiei trebuind să fie înregistrată la primarul comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti în care domiciliază mama sau în care a fost înregistrată naşterea copilului.
Dacă naşterea a fost înregistrată în altă ţară, alocaţia pentru naşterea copilului se va acorda doar în cazul copiilor ai căror părinţi au domiciliul sau reşedinţa în România şi au certificat de naştere eliberat de autorităţile române.
După analizarea cererii şi a actelor doveditoare primarul trebuie să dispună, în cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii, acordarea sau neacordarea alocaţiei, prin dispoziţie scrisă.
"Se estimează că vor beneficia de alocaţia pentru naşterea copilului un număr de 205.000 de copii. Din datele statistice furnizate de Institutul Naţional de Statistică aproximativ 65.900 familii au în întreţinere patru şi mai mulţi copii, iar din datele administrative ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale între alocaţia pentru nou-născuţi şi trusoul pentru nou născuţi diferenţa de beneficiari este de aproximativ 20.500 copii, prin urmare acordarea alocaţiei pentru naşterea copilului în acelaşi cuantum pentru toţi copiii nu reprezintă efort bugetar suplimentar", se mai arată în nota de fundamentare.
Fondurile necesare pentru plata alocaţiei pentru naşterea copilului se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Prevederile proiectului de OUG se aplică începând cu naşterile survenite în anul 2010, pentru copiii născuţi până la 31 decembrie 2009, solicitarea sau plata drepturilor de alocaţie pentru copiii nou-născuţi şi trusou pentru nou-născuţi se vor efectua în baza prevederilor legale în vigoare la data naşterii copilului, dar nu mai târziu de 31 octombrie 2010.
"După această dată drepturile se prescriu", se arată în proiect.
Potrivit documentului, în vederea aplicării ordonanţei de urgenţă vor putea fi emise instrucţiuni care se vor aproba prin ordin al ministrului Muncii.
Proiectul de Ordonanţă de urgenţă va fi în dezbatere publică până în 15 ianuarie.