Medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov au făcut, joi seară, în premieră pentru această unitate medicală, o intervenţie de prelevare de organe de la un copil în vârstă de zece ani, care se afla în moarte cerebrală după ce a fost victima unui accident de circulaţie.
Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Marius Neculoiu, donatorul a fost un băieţel care a suferit un accident de circulaţie şi care s-a aflat în moarte cerebrală.
"Este primul caz de prelevare de organe de la un copil. Am mai avut cazuri de copii care ar fi fost posibili donatori, dar părinţii nu şi-au dat acordul", a declarat, ieri, dr. Marius Neculoiu.
Conform sursei citate, de la băieţel au fost prelevate ficatul şi rinichii, inima nefiind prelevată pentru că nu a existat receptor compatibil. Ficatul va ajunge la Bucureşti, iar rinichii vor ajunge la Cluj.
Marius Neculoiu a explicat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov este membru al Centrului Naţional de Transplant, iar anul viitor unitatea va primi autorizarea pentru transplantul renal.