Deputaţii nu vor lucra, săptămâna viitoare, şi nu vor primi nici indemnizaţie de şedinţă şi nici diurnă, a anunţat, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, arătând că, astfel, va fi aplicată hotărârea privind obligativitatea bugetarilor de a-şi lua concediu fără plată.
"Săptămâna viitoare intrăm în zilele libere şi nu se lucrează la Camera Deputaţilor", a spus Anastase. Ea a precizat că se vor ţine doar şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
Roberta Anastase a mai spus că, la următoarele şedinţe ale Biroului permanent al Camerei, se va discuta şi despre angajaţii de la Camera Deputaţilor, în contextul aplicării legii privind acordarea concediului fără plată.
Anastase a făcut aceste precizări, după ce Biroul permanent al Camerei Deputaţilor nu s-a putut ţine, ieri, din lipsă de cvorum. "Am stat de vorbă (în Biroul permanent al Camerei - n.r.), nu am avut cvorum", a explicat ea.
Săptămâna viitoare este ultima săptămână de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale.