Premierul interimar, Emil Boc, a cerut, ieri, Senatului să modifice Legea de organizare a Guvernului în aşa fel încât Cabinetul demis să poată adopta atât bugetul pentru 2010, dar şi proiectele de legi privind responsabilitatea fiscală şi sistemul unitar de pensii, parte a angajamentelor cu FMI.
El a arătat totodată că responsabilitatea elaborării proiectului de lege privind responsabilitatea fiscală revine Guvernului, pe baza consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisiei Europene, şi că nu trebuie să existe în acest sens "o competiţie" cu PSD, care a depus deja un astfel de proiect.
Chestorul Senatului, senatorul PSD Ion Chelaru, a declarat, luni, că a fost depusă o iniţiativă legislativă privind legea responsabilităţii financiar-fiscale, promovată cu acordul liderilor tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, proiect care va fi discutat în regim de urgenţă, în urma deciziei Biroului Permanent.
Ministerul Finanţelor a arătat însă că proiectul legii responsabilităţii fiscale depus la Senat este o formă mai veche a documentului elaborat de Ministerul Finanţelor Publice şi nu cuprinde ultimele prevederi agreate cu instituţiile financiare internaţionale, care-şi vor da acordul pe varianta finală în perioada următoare.
"În timpul celei de-a doua misiuni de evaluare, experţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene, ai Băncii Mondiale şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au avut o serie de discuţii în vederea finalizării acestui document. Observaţiile agreate la nivel tehnic au fost incluse în forma finală a documentului, urmând a fi transmisă, spre informare, organismelor financiare internaţionale (FMI/CE/BM). Documentul final, odată agreat şi de aceste instituţii, va fi prezentat executivului şi transmis spre aprobare Parlamentului", se arată într-o precizare scrisă a MFP.
Comisia juridică din Senat a avizat favorabil, ieri, modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, astfel încât Cabinetul demis să poată promova proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu nici un vot împotrivă, înregistrându-se doar două abţineri, proiectul de modificare a Legii de organizare a Guvernului, prin care Cabinetul demis este abilitat să înainteze Parlamentului bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2010.
Chestorul Senatului Ioan Chelaru a anunţat că legea prin care Guvernul demis este abilitat să înainteze Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2010 va intra, miercuri, în dezbaterea plenului Senatului.
Actul normativ modifică articolul 26 al Legii 90/2001 privind organizarea Guvernului şi stipulează că, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale şi proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat.