Preşedintele Traian Băsescu a refuzat, sâmbătă, în timpul unui miting electoral desfăşurat în Portul Cetate, din judeţul Dolj, să-i dea microfonul lui Mircea Dinescu pentru a rosti câteva cuvinte pe scenă, replicându-i că, dacă vrea să vorbească, să o facă la televizor.
Sâmbătă după-amiază, în Portul Cetate, s-a desfăşurat un miting electoral organizat de omul de afaceri Gigi Neţoiu, la care au participat, pe lângă preşedintele Traian Băsescu, o serie de primari, între care şi edili social-democraţi.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, le-a spus celor prezenţi, într-o intervenţie de-a sa, că simte emoţii atunci când ajunge în mediul rural.
"În biroul meu de la Craiova am primit preşedinţi de stat, printre care şi pe Traian Băsescu, şi n-am avut niciodată emoţii. La casa mea de la Leamna l-am primit pe Regele Mihai şi n-am avut niciodată emoţii. Dar când vin spre mediul rural, întotdeauna am avut emoţii. Petre Ţuţea spunea despre ţăranul român că atunci când va dispărea va dispărea ultimul om de pe planetă şi vor apărea maimuţele în haină. Ceea ce vedeţi dumneavoastră seară de seară la televizor, pe cei care dau din gură şi îl înjură pe preşedintele ţării, aceia sunt maimuţe", a spus Solomon, adăugând că în apropiere "se află pitulat" Mircea Dinescu, căruia i-a transmis: "Într-adevăr, Traian Băsescu n-o să mai iasă! N-o să mai iasă cinci ani de la Cotroceni".
Băsescu: Eu niciodată nu am cenzurat nici un ziarist
La scurt timp, chiar înainte de discursul lui Băsescu, pe scenă şi-a făcut apariţia poetul Mircea Dinescu, podiumul fiind amplasat la câţiva metri de conacul poetului. Organizatorii evenimentului i-au transmis însă lui Mircea Dinescu că întâi trebuie să vorbească Traian Băsescu. Preşedintele Băsescu şi-a rostit discursul, iar în tot acest timp Mircea Dinescu a rămas pe scenă, printre susţinătorii actualului şef al statului.
La finalul discursului preşedintelui, Dinescu i-a solicitat acestuia microfonul pentru a adresa câteva cuvinte participanţilor la miting, însă şeful statului l-a refuzat, spunându-i să se ducă să vorbească la televizor.
"Mircea Dinescu vrea să vă vorbească şi eu niciodată nu am cenzurat nici un ziarist, dar acum îi spun că acest miting este organizat pentru preşedinte. De aceea, domnule Dinescu, mergeţi la televizor şi vorbiţi, nu aici!, a spus Băsescu oferind apoi microfonul unuia dintre organizatori şi părăsind scena.
Mircea Dinescu s-a retras, la rândul său, de pe scenă ducându-se în conacul său.
"M-am simţit ca acei chiaburi pe care îi arătau comuniştii cu mâna. Eram la mine acasă, pentru că să ştiţi că acest port este pe terenul meu şi m-am dus să-i urez "Bine ai venit!" pentru că sunt gazdă. Eu am vrut să mă duc acolo să spun câteva cuvinte după ce Solomon a spus parabola aia cu maimuţele. În definitiv, oamenii se trag din maimuţe, şi nu din Traian Băsescu", a declarat apoi jurnaliştilor Mircea Dinescu.