Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, că protestul magistraţilor implică risipă de bani publici, amânarea dosarelor făcându-se fără un motiv legal, emiterea de citaţii implică noi costuri pentru stat, iar plata salariilor este discutabilă.
"Cetăţenii trebuie să ştie, că din perspectiva Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, aceste lucruri nu mai pot continua fără o reacţie din partea Guvernului", a subliniat ministrul.
Potrivit demnitarului, protestul constituie o presiune enormă şi nejustificată creată deliberat prin blocarea activităţii de judecată de către cei care instrumentează protestul, invocând treptat şi gradual noi şi noi motive pentru menţinerea lui.
Guvernul a rectificat pozitiv bugetul ministerului şi a inclus sporurile în legea salarizării, a repetat ministrul Predoiu.