Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) propune membrilor săi să nu se prezinte la locul de muncă în prima zi a anului şcolar, aşa cum vor face şi parlamentarii, care şi-au luat liber în data de 14 septembrie.
"În condiţiile în care senatorii şi deputaţii au o zi liberă , considerăm că toţi angajaţii ar trebui să beneficieze prin similitudine de aceasta. Nu este normal ca unii să lucreze, iar alţii să ţină discursuri despre «minunatele» condiţii create învăţământului şi despre «propăşirea României pe cele mai înalte culmi ale progresului şi civilizaţiei»", se arată într-un comunicat al FEN de luni.
Sindicaliştii FEN precizează că vor să le ofere politicienilor şansa "de a nu se mai face încă o dată de râs cu promisiuni fără acoperire, cu promisiuni populiste".
"Înainte să vină în faţa noastră ar trebui să pună în aplicare Legea nr 221/2008 privind majorarea salariilor şi Legea 315/2006 privind alocarea a 100 de euro pentru achiziţionarea materialelor necesare perfecţionării. De asemenea, clasa politică ar trebui să nu impună munca forţată prin obligarea salariaţilor la zece zile fără plată, să aloce învăţământului cel puţin 6 la sută din PIB aşa cum prevede legea şi să îşi asume, dacă tot vor asta, o lege a educaţiei naţionale care să reformeze cu adevărat învăţământul şi o lege a salarizării unitare care să confere statul de prioritate naţională învăţământului şi să-l poziţioneze spre vârful piramidei salariale conform Acordului asumat de Guvern în data de 6 mai 2009", precizează FEN în comunicat.
Sindicaliştii consideră că salariaţii au toate motivele redeschiderii conflictului de muncă cu toate consecinţele care decurg din aceasta.
De asemenea, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia "Spiru Haret" cer membrilor de sindicat să nu participe la manifestările de deschidere a anului şcolar, la care vor fi prezenţi politicieni, sugerându-le totodată şi reprezentanţilor clasei politice să nu vină la festivităţi.
Într-un comunicat, semnat de liderii celor două sindicate, se arată că în proiectul Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, învăţământul este situat la periferia grilei de salarizare, iar aplicarea Legii va avea drept efecte diminuarea veniturilor de natură salarială ale personalului din sistem, crearea de inechităţi prin pierderea unor drepturi câştigate ale salariaţilor din educaţie şi îngheţarea salariilor pe perioadă nedeterminată indiferent de rata inflaţiei, concedieri masive în sectorul bugetar.