Deputaţii din comisia de anchetă în cazul Udrea şi-au exprimat, marţi, nemulţumirea faţă de faptul că ministrul PD-L al Turismului a părăsit şedinţa şi au decis ca miercuri să înceapă elaborarea unui raport preliminar referitor la activitatea Ministerului, pe baza documentelor pe care le-au primit.
Preşedintele comisiei, Ludovic Orban, a spus că acest comportament al ministrului Turismului afectează grav imaginea unor instituţii ale statului şi depăşeşte bunul simţ.
Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a arătat că a asistat la o "scenă" în care un ministru "îşi permite să vină în clădirea Parlamentul să calce în picioare Constituţia".
El a spus că este clar, în acest moment, că Elena Udrea are ceva de ascuns şi că, după cum decurg lucrurile, România se îndreaptă către "o democraţie sud americană adevărată".
"În România, toţi cei care nu vor mai dori să respecte legea au argumente, exemplul lor fiind un ministru care s-a întâlnit cu un apropiat. Nu pot să cred că preşedintele României a învăţat-o să se comporte aşa", a adăugat Bănicioiu.
Deputatul PSD Dumitru Chiriţă a apreciat, la rândul său, că, la sfârşitul săptămânii trecute, Elena Udrea "a luat lumină la malul mării de la mentorul său şi i-a dat dezlegare în a acţiona la subminarea statului de drept".
"Altă explicaţie nu am", a adăugat Chiriţă. El a propus ca această comisie să stopeze tot ceea ce se întâmplă între Parlament şi Ministerul Turimsului şi să transmită plenului Camerei Deputaţilor concluziile care se pot desprinde.
Comisia va începe, miercuri, să formuleze concluziile preliminare referitoare la faptele pentru care există documente la comisie, a spus Orban. Membrii comisiei au votat, în acest sens, două propuneri ale lui Orban, pentru ca să se ia act de faptul Ministerul Turismului nu a pus la dispoziţie, în termen, toate documentele solicitate şi că unele nu au fost conforme cu realitatea. Membrii comisiei au constatat, de asemenea, că ministrul Turismului a refuzat să se supună prevederilor legale şi constituţionale privind audierea de către deputaţi.