Guvernul va elabora legislaţia pentru intrarea în incapacitate de plată a autorităţilor locale şi le va interzice acestora să transfere sume de la cheltuieli de capital la cheltuieli curente, iar primăriile care vor solicita fonduri suplimentare trebuie să semneze programe de ajustare.
"Toate autorităţile locale ce solicită resurse suplimentare sau încalcă regulile fiscale vor fi obligate să semneze cu Guvernul un program de ajustare ce va stipula măsurile pe care îşi propun să le ia pentru soluţionarea depăşirilor de cheltuieli şi a dezechilibrelor fiscale şi pentru a realiza consolidarea într-o perioadă de timp rezonabilă, precum şi sancţiunile şi măsurile de restructurare aplicabile în cazul în care condiţiile agreate nu sunt îndeplinite", se arată în scrisoarea suplimentară pe care România o va transmite boardului Fondului Monetar Internaţional pentru aprobarea celei de-a doua tranşe din acordul stand-by, document obţinut de MEDIAFAX.
Aprobarea reformelor instituţionale de contracarare a riscurilor fiscale aferente autorităţilor locale reprezintă o condiţionalitate nouă în acord, stabilită la prima evaluare, şi are ca termen de implementare luna iunie 2010.
Pachetul de modificări legislative va cuprinde aplicarea de normative de cost tuturor autorităţilor locale în vederea asigurării echităţii şi eficientizării, interzicerea transferurilor de sume de la cheltuieli de capital la cheltuieli curente şi instituirea cadrului legal pentru insolvabilitatea autorităţilor locale.
"Direcţia de supraveghere a autorităţilor locale de la Ministerul Finanţelor Publice, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, va fi întărită pentru a monitoriza şi analiza activităţile autorităţilor locale", se mai arată în scrisoare.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat, ieri, că a fost constituit un grup de lucru din experţi de la Finanţe, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii ai autorităţilor locale, consilii judeţene, municipii, oraşe, care va avea drept obiectiv să finalizeze în următoarele patru zile normativele de personal, care vor sta la baza stabilirii "cu exactitate" a numărului de personal care va lucra în autorităţile publice locale.
Executivul s-a angajat să aprobe până la finele anului legislaţia necesară pentru reducerea semnificativă a personalului din sectorul public, inclusiv instituţii autofinanţate şi autorităţi locale, care să asigure în 2010 o reducere brută a cheltuielilor cu 0,66% din PIB, respectiv cu 3,5 miliarde lei.
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intră în rezerva BNR, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Prima tranşă de la FMI, de 5 miliarde de euro, a intrat în luna mai la rezerva BNR.
O misiune a FMI, condusă de Jeffrey Franks, a sosit la începutul lunii august la Bucureşti, pentru prima evaluare a acordului stand-by.
Delegaţia FMI a ajuns la un acord cu autorităţile române în privinţa măsurilor luate până în prezent şi ce este necesar de făcut în continuare, iar acesta trebuie supus aprobării boardului instituţiei financiare.