Încasările generate de impozitul minim depăşesc aşteptările, deci introducerea acestuia a fost benefică şi impozitul poate fi menţinut în domeniile în care evaziunea fiscală este greu de controlat, o decizie în acest sens urmând să fie luată însă în urma unei analize, a declarat premierul Emil Boc.
Boc a făcut această declaraţie ieri, la postul public de radio.
"Acum se face evaluarea primei tranşe. Se pare că încasările sunt mai mari chiar decât s-a apreciat şi vom decide soarta lui după ce experţii ne vor spune exact care este impactul şi în ce măsură se poate aplica (...) Cred că pentru 2010 trebuie să ne orientăm în ceea ce priveşte impozitul forfetar cu aplicabilitatea lui spre acele domenii şi activităţi unde se justifică şi unde evaziunea fiscală nu poate fi altfel eliminată", a afirmat premierul.
În opinia sa, introducerea impozitului minim a avut un efect benefic şi pentru că a restrâns numărul firmelor fantomă. "Erau foarte multe firme care existau pe piaţă numai pentru a face tot felul de afaceri dubioase", a mai spus Boc.
Ministrul pentru IMM, Comerţ şi Mediul de Afaceri, Constantin Niţă, a afirmat, ieri, că introducerea impozitului minim a dus nu doar la creşterea încasărilor la buget, ci şi la reducerea locurilor de muncă şi la majorarea cheltuielilor cu şomajul, el susţinând în continuare eliminarea măsurii.
Firmele plătesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit plătesc în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.