Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) ameninţă cu acţionarea în instanţă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru neplata serviciilor medicale furnizate de doctorii din nouă judeţe.
Preşedintele FNPMF, Doina Mihăilă, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, în ultimele luni, situaţia medicilor de familie este din ce în ce mai dificilă, întrucât casele de asigurări de sănătate judeţene au întârzieri, unele de chiar peste o lună, în plata serviciilor medicale efectuate de către doctori.
"Este vorba despre judeţele Suceava, Galaţi, Brăila, Ilfov, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Călăraşi şi Bihor în care sunt probleme privind plata serviciilor la sfârşitul lunii iulie, dar până ieri au fost trimise notificări la aproape toate casele de asigurări de sănătate întrucât existau întârzieri în plata serviciilor, unele fiind însă rezolvate între timp", a adăugat Mihăilă.
Aceasta a precizat că neplata acestor servicii duce doctorul în imposibilitatea de a mai acorda consultaţii medicale gratuite. Totodată, medicul nu va mai putea prescrie medicamente compensate şi gratuite şi nici nu va mai putea elibera bilete de trimitere sau adeverinţe, întrucât ele sunt ilegale, atât timp cât nu există un contract de servicii cu casele de asigurări.
Organizaţiile medicilor de familie cer Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate achitarea contravalorii serviciilor medicale efectuate în luna iunie şi a plăţilor restante în cel mult 10 zile aşa cum prevede contractul-cadru pe 2009 privind acordarea asistenţei medicale.
"În cazul în care nu vor fi primiţi aceşti bani FNPMF şi SNMF sunt hotărâte să acţioneze în instanţă autorităţile sanitare", a mai spus Mihăilă.
În România sunt aproximativ 11.300 medici de familie.