Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale (ANPS), Viorel Alexandru, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că agenţiile judeţene din subordine ar putea prelua o parte din atribuţiile direcţiilor de muncă, care ar putea fi desfiinţate, restul atribuţiilor revenind altor instituţii.
Viorel Alexandru a precizat că până în prezent nu a fost luată o decizie privind reorganizarea agenţiilor judeţene din subordinea ANPS deşi a fost făcută o analiză privind posibilitatea comasării unor servicii deconcentrate din subordinea Ministerului Muncii.
"S-au făcut nişte analize, înainte de venirea mea la conducerea ANPS, întrucât există cinci servicii deconcentrate ale Ministerului Muncii în judeţe, în principiu cu obiect de activitate bine definit. Deocamdată nu ştiu variantele luate în discuţie, dar am înţeles că una dintre variante este ca agenţiile judeţene de prestaţii sociale să preia o parte dintre atribuţiile direcţiilor de muncă, urmând ca restul atribuţiilor să fie preluate de către alte instituţii", a declarat Viorel Alexandru.
El a explicat că majoritatea atribuţiilor pe care direcţiile de muncă le aveau în privinţa prestaţiilor sociale au fost preluate deja prin înfiinţarea ANPS.
Agenţiile subordonate Ministerului Dezvoltării vor fi comasate într-o singură instituţie, aceeaşi procedură urmând să fie aplicată în cazul filialelor Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, propuse pentru comasare cu direcţiile judeţene de muncă, pentru a elimina suprapunerea atribuţiilor.
În procesul de comasare vor fi incluse şi numeroasele agenţii din domeniul mediului, precum Garda de Mediu şi Direcţiile Apelor, precum şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei.
Aceste variante pentru reducerea numărului de agenţii guvernamentale au fost analizate în şedinţa de miercuri a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Premierul Emil Boc a anunţat, la începutul lunii iulie, că numărul agenţiilor guvernamentale va fi redus, în termen de două săptămâni, cu 50% raportat la numărul actual, prin desfiinţare sau comasare, cu excepţia structurilor înfiinţate în urma negocierilor cu Uniunea Europeană.
Premierul a precizat atunci că agenţiile desfiinţate sau comasate vor fi stabilite prin discuţii între miniştri.